Bătălia de la Kursk

Bătălia de la Kursk (în limbile rusă: Курская битва, Kurskaia bitva; germană: Unternehmen Zitadelle – Operaţiunea Citadela), 4 iulie 1943 – 20 iulie/23 august 1943), a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodeţ Rumianţev. Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive:Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodeţ Rumianţev. După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară. Bătătlia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atât de bine gândită, încât atunci când Armata Roşie a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitând capcana întinderii prea mari a contraatacului. Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.[5]