Bătălia de la Kiev (1941)

Prima bătălie de la Kiev (în limba rusă: Киевская оборонительная операция – operaţiunea de apărare a Kievului) a fot o uriaşă bătălie de încercuire din Ucraina în faza de început a celui de-al doilea război mondial, parte a Operaţiunea Barbarossa. Bătălia a durat de la mijlocul lunii august până pe 26 septembrie 1941. Istoriografia militară sovietică consideră că data de început a bătăliei este 7 iulie. Aproape întregul Front Sovietic de S-V al Armata Roşie a fost încercuit, germanii pretinzând că au luat 665.000 de prizonieri. Încercuirea germanilor nu a fost perfectă şi unele mici grupuri ale Armatei Roşii au reuşit să scape din încercuire, inclusiv mareşalii Semion Budionnîi, Semion Timoşenko şi comisarul politic Hruşciov. Înfrângerea de la Kiev a fost un eşec fără precedent pentru Armata Roşie, de o amploare mai mare decât dezastrul de la Minsk din iunie-iulie 1941. Dacă pe 1 septembrie, Frontul de S-V număra 752.000 – 760.000 oameni (până la 850.000, dacă se iau în calcul rezervele şi unităţile auxiliare din spatele frontului), 3.923 tunuri şi mortiere, 144 tancuri şi 167 avioane de luptă. Au căzut în încerecuire 452.700 oameni, 2.642 tunuri şi mortiere şi 64 tancuri, reuşind să scape cel mult 15.000 militari. Frontul de S-V a pierdut în total peste 700.500 de oameni, din care peste 616.300 morţi, dispăruţi în luptă sau prizonieri. Patru armate componente ale Frontului, adică 43 de divizii, au fost complet anihilate. Frontul de Sud-Vest a fost refăcut practic de la zero. După succesul iniţial al atacului Wehrmachtului, în special în sectoarele de nord şi central al frontului, în regiunea sudică rămăsese o mare concentrare de forţe sovietice, în principal ale Frontului de S-V. Germanii au declanşat atacul de la Uman, obţinând o mare victorie, dar o grupare puternică de sub comanda mareşalului Semion Budionnîi a rămas în zona oraşului Kiev. Deşi forţele sovietice erau lipsite de mijloace mecanizate de transport şi de blindate, (pierdute la Uman), ele erau singura mare concentrare de militari sovietici de pe frontul de răsărit în acel moment. La sfârşitul lunii august, Înaltul Comandament German (OKH) a trebuit să aleagă una dintre cele două opţiuni posibile: să continue atacul spre Moscova, sau să-l întârzie până era eliminată ameninţarea forţelor sovietice din sud. Grupul de Armate Sud nu avea suficientă forţă pentru a încercui şi distruge de unul singur Frontul sovietic, fiind necesară colaborarea cu Grupul de Armate Centru. După o dispută din cadrul OKH-ului, (vezi şi; Decizia Lötzen), două armate de Panzere au fost detaşate din Grupul de Armate Centru. Acestea s-au îndreptat în forţă spre sud, făcând joncţiunea cu Grupul de Armate Sud la est de Kiev. Mişcarea de încercuire executate de armatele de tancuri germane l-a luat total prin surprindere pe Budionnîi. Mareşalul a fost destituit de Stalin, în locul lui nemaifiind numit niciun înlocuitor la comandă. Deciziile au fost lăsate la nivelulcomandanţilor de divizii şi de corp de armată. Armatele de tancuri ale celor două grupuri germane au făcut joncţiunea pe 16 septembrie la Lohviţa. Rămaşi fără o comandă unitară şi fără forţe mobile, ieşirea sovieticilor din încercuire s-a dovedit imposibilă. Germanii au restrâns treptat punga în care se aflau prinşi în capcană sovieticii pe 19 septembrie a fost cucerit Kievul. Luptele au continuat până pe 26 septembrie, când ultimele trupe sovietice s-au predat.