Bătălia de la Ebersberg

Bătălia de la Ebersberg (sau Ebelsberg) a avut loc pe 3 mai 1809, opunând o serie de trupe franceze, comandate de Mareşalul Masséna unei forţe austriece, aflate sub comanda generalului Hiller. În urma bătăliilor de la Abensberg şi Eckmühl, armata austriacă a fost tăiată în două, de o parte şi de alta a Dunării, forţa lui Hiller fiind împinsă la sud de fluviu. Francezii lui Masséna cuceresc rapid Passau şi Linz şi se dirijează către podul de la Mathausen, la confluenţa râului Traun cu Dunărea. Generalul austriac, încercând să treacă fluviul pe aici, se loveşte de trupele lui Masséna, pe 2 mai, confruntarea având loc la Wels. Bătălia se reia în ziua următoare, când Masséna ordonă brigăzii Coehorn din divizia Claparède să ia cu asalt podul, castelul şi oraşul. Generalul Oudinot conduce personal asaltul şi cucereşte podul, împingând înapoi forţele inamice, care se retrag în castel, de unde declanşează un intens foc de artlerie, care produce pierderi uriaşe forţelor franceze, dar situaţia este redresată atunci când divizia lui Legrand cucereşte castelul şi ocoleşte oraşul prin sud. Bătălia se transformă într-un masacru, atunci când luptele se mută pe străzile oraşului mistuit de flăcări. Sosirea diviziei Molitor îl obligă pe Hiller să se retragă spre Enns, putând apoi să traverseze Dunărea la Krems. Ca atare, rămăşiţele forţei austriece s-au putut retrage iar francezii au înregistrat pierderi majore, mai ales în ceea ce priveşte divizia Claparède, care a pierdut nu mai puţin de 2,100 de oameni. Napoleon a calificat bătălia drept „o prostie”[1][2].