Bătălia de la Austerlitz

Bătălia de la Austerlitz, cunoscută şi ca Bătălia celor trei împăraţi, a fost una dintre cele mai mari victorii ale lui Napoleon. Această victorie a determinat destrămarea celei de-a Treia Coaliţii formată împotriva Imperiului Francez. Pe 2 decembrie 1805 (20 noiembrie pe stil vechi), o armată franceză condusă de împăratul Napoleon I a înfrânt decisiv armata ruso-austriacă, comandată de ţarul Alexandru I, după aproape nouă ore de luptă înverşunată. Bătălia a avut loc lângă dealul Pracký kopec, la Austerlitz, azi Slavkov u Brna, la aproape 20 km (12 mile) est de Brno, în Moravia. Bătălia este adeseori considerată o capodoperă tactică. Pe 26 decembrie 1805, Austria şi Franţa au semnat Tratatul de la Pressburg, care a îndepărtat-o pe prima din război, a întărit tratatele iniţiale de la Campo Formio şi Lunéville, a obligat Austria să cedeze pământuri aliaţilor germani ai lui Napoleon şi a impus o indemnizaţie de 40 de milioane de franci asupra Habsburgilor învinşi. Trupelor ruse li s-a permis să se retragă în ţara natală. Victoria de la Austerlitz a permis de asemenea crearea Confederaţiei Rinului, compusă dintr-o multitudine de state germane, intenţionată să fie o zonă-tampon între Franţa şi restul Europei. În 1806, Sfântul Imperiu Roman a încetat să mai existe, atunci când Împăratul Roman Francisc al II-lea a ales să păstreze numai Francisc I al Austriei drept singurul său titlu oficial. Totuşi, aceste realizări nu au adus o pace durabilă pe continent. Îngrijorările prusacilor cu privire la influenţa crescândă Franţei în Europa Centrală au declanşat Războiul celei de-a Patra Coaliţii în 1806. Europa era răvăşită încă de la începutul războaielor revoluţionare franceze în 1792. După cinci ani, Republica Franceză a înfrânt Prima Coaliţie în 1797. O a doua Coaliţie a fost formată în 1798, dar şi aceasta a fost învinsă în 1801, lăsând Marea Britanie drept singurul oponent al noului Consulat Francez. În martie 1802, Franţa şi Marea Britanie au fost de acord să pună capăt ostilităţilor prin Tratatul de la Amiens. Pentru prima dată în ultimii zece ani, pacea domnea în toată Europa. Cu toate acestea, au persistat multe probleme între cele două părţi, făcând implementarea tratatului din ce în ce mai dificilă. Guvernul britanic a refuzat să predea mare parte din cuceririle coloniale pe care le făcuse începând cu 1793. Napoleon era furios din cauza faptului că trupele britanice nu evacuaseră insula Malta.[4] Tensiunea situaţiei s-a accentuat şi mai mult atunci când Napoleon a trimis o forţă expediţionară să zdrobească Revoluţia haitiană.[5] În mai 1803, Marea Britanie a declarat război Franţei. Armata rusă din 1805 avea multe caracteristici de organizare Ancien Régime: nu exista o formaţie permanentă deasupra nivelului de regiment, ofiţerii majori erau recrutaţi din cercuri aristrocratice (iar funcţiile erau vândute în general la preţuri mari); şi soldatul rus, conform obiceiurilor din secolul 18, era adeseori bătut şi pedepsit pentru a instaura disciplina. În plus, mulţi ofiţeri inferiori erau slab antrenaţi şi aveau dificultăţi în a îşi organiza soldaţii astfel încât să execute uneori complexele manevre necesare într-o bătălie. Cu toate acestea, ruşii stăteau bine la capitolul artilerie, manevrată de soldaţi care adeseori se luptau din greu pentru a evita ca piesele lor să cadă în mâinile inamicilor.[11] Sistemul de aprovizionare al armatei imperiale ruse depindea în principal de populaţia locală şi de aliaţii lor austrieci. Şaptezeci la sută dintre proviziile ruşilor erau furnizate de către Austria. În lipsa unui sistem de aprovizionare stabil şi organizat şi din cauza supraîntinderii liniilor de aprovizionare, soldaţilor ruşi le-a fost dificil să se menţină într-o stare bună de sănătate şi capabili de luptă.