Bătălia de la Alma (20 septembrie 1854), care este de cele mai multe ori considerată prima bătălie a războiului Crimeii, (1853-1854), a avut loc în apropierea râului Alma din Crimeea. Forţele franco-britanico-turce au reuşit să obţină o victorie împotriva forţelor ruse conduse de generalul Menşikov. Comandanţii aliaţi au fost generalul francez St. Arnaud şi englezul Lord Raglan.
Forţele aliate au debarcat pe coasta de vest a peninsulei Crimeea la cam 56 de kilometri nord de Sevastopol, pe 13 septembrie. Deşi militarii aliaţi erau dezorganizaţi şi slăbiţi de boli ( în special de holeră şi dezinterie), lipsa apărării le-au permis stabilirea unui cap de pod la 10 km în interiorul peninsulei. După şase zile, aliaţii au început deplasarea spre sud. Marşul către Sevastopol implica traversarea a trei râuri, iar ruşii au hotărât să organizeze apărarea pe cel de-al doilea – râul Alma. Armata rusă era mai numeroasă decât cea a atacatorilor şi se afla pe o poziţie uşor de apărat din punct de vedere al reliefului. Anglo-francezii şi-au stabilit tabăra pe malul nordic al râului, într-o porţiune care cobora uşor către malul râului. Malul pe care se aflau ruşii, era stâncos, înalt de aproximativ 100 m, zona accidentată continuând şi spre sud încă aproape 5 km. Atacatorii ar fi trebuit să treacă printre două dealuri, către satul Bourliouk. În vederea apărării zonei, ruşii au construit două redute, una mai mare şi alta mai mică, din care artileria ţinea sub control singurul drum pe care se putea ajunge la Sevastopol.
Ruşii nu trebuiau decât să-şi menţină poziţiile şi să ţină închisă zona de trecere pentru a câştiga bătălia. Francezii, aşezându-se pe flancul drept al aliaţilor, (zona vestică a liniei de atac, spre mare), trebuiau să atace traversând râul şi râpele de pe malul sudic. În teorie, o asemenea încercare evidentă de dare peste cap a flancului drept al ruşilor ar fi trebuit să-i preocupe suficient de mult pe apărători pentru ca aceştia să nu remarce atacul britanic principal pe flancul stâng şi în centru.
Pe flancul drept, divizia generalului Bousquet, sprijinită de tunurile flotei franceze, a traversat râul şi a escaladat zona stâncoasă, de unde a alungat infanteria şi artileria rusă din zonă. Bousquet nu a reuşit să mai înainteze fără întăriri, care nu puteau veni rapid. În stânga lui Bousquet, francezii comandaţi de generalul Canrobert a traversat râul, dar nu au reuşit să-şi urce şi tunurile pe pantele stâncoase. La stânga lui Canrobert, divizia Prinţul Napoleon nu a reuşit nici măcar să traverseze râul. În faţa tirului puternic al ruşilor, avansarea francezilor a fost oprită, iar atacatorii au fost obligaţi să se adăpostească în viile de lângă satul Bourliouk.
Între timp, britanicii au avansat. Armata era aranjată pe două linii de infanterie, în spatele lor aflându-se infanteria şi cavaleria din rezervă. Britanicii au atacat în dezordine, flancurile a două divizii amestecându-se şi transformându-se într-o gloată.
Nereuşind să-şi pună oamenii în ordine, ofiţerii englezi au dat ordinul de atac al formaţiilor aşa cum erau. Englezii au început să escaladeze pantele şi au fost atacaţi de infanteriştii ruşi. Englezii s-au oprit şi au deschis focul asupra ruşilor, foarte buna pregătire de tragere a puşcaşilor britanici silindu-i pe apărători să se retragă. Englezii au reluat atacul, căţărându-se pe pantele dealului, sub focul artileriei ruse. Cum linia britanicilor nu mai era o masă compactă de oameni, artileria rusă nu a reuşit decât să încetinească atacul, nu să-l şi oprească.
Britanicii au reuşit să urce pantele către redută şi au luat cu asalt întăriturile acesteia în momentul în care ruşii încercau să-şi mute tunurile. Deşi reduta a fost cucerită, englezii trebuiau să facă faţă contraatacului unei importante coloane a ruşilor, în condiţiile în care britanicii nu se puteau baza pe venirea rapidă a unor întăriri, care încă erau în faza de traversare a râului.
În momentul în care britanicii se pregăteau să deschidă focul asupra ruşilor, un ofiţer oarecare a strigat "Nu trageţi! Sunt francei!" Alţi ofiţeri au dat ordinul de tragere, iar în confuzia creată de ordinele contradictorii, englezii au început să se retragă din redută.
