Andre Kirk Agassi

Andre Kirk Agassi (n. 29 aprilie 1970, Las Vegas, Nevada) este un fost lider mondial în tenisul profesionist, care a câştigat în carieră opt turnee de Mare Şlem şi o medalie olimpică de aur, în 1996, la Atlanta. Este considerat printre cei mai buni jucători care au practicat vreodată tenisul[1][2][3] şi cel mai bun jucător la returul de serviciu din istoria tenisului.[1][4]. A devenit celebru pentru atitudinea şi stilul ieşite din comun, pe care le-a afişat în carieră, Agassi fiind deseori considerat cel mai carismatic jucător din istorie şi direct răspunzător pentru creşterea popularităţii tenisului în anii 1990.[1][3][5] Este căsătorit cu multipla câştigătoare de turnee de Mare Şlem, fosta jucătoare Steffi Graf. Alături de Rod Laver, Don Budge, Fred Perry, Roy Emerson şi Roger Federer, Agassi este unul dintre singurii şase jucători care au reuşit un Mare Şlem, câştigând toate cele patru turnee majore ale anului, şi unul dintre cei trei (alături de Laver şi Federer) de la începutul Erei Open care au înregistrat această performanţă.[6] Pe lângă victoriile din turneele de Mare Şlem şi de la Olimpiadă, Agassi a mai câştigat în carieră Turneul Campionilor şi a făcut parte din echipa Statelor Unite câştigătoare a Cupei Davis. Are în palmares 17 titluri în turneele din seria Masters, performanţă neegalată până în prezent.[7] Revista Tennis l-a numit al 7-lea jucător din istoria circuitului masculin şi al 12-lea din istoria tenisului pentru perioada 1965 - 2005.[7] Agassi s-a retras din activitate în 2006, după ce a fost eliminat în turul trei al Openului Statelor Unite. Suferea de sciatică şi de spondiloză cauzată de deplasarea unor vertebre care interferează cu nervii spatelui. Este fondatorul fundaţiei caritabile Andre Agassi.[8] care a adunat peste 60 de milioane de $ pentru copiii în pericol din Sudul statului Nevada.[9] În 2001, Fundaţia a deschis un Liceu Pregătitor în Las Vegas care îi poartă numele jucătorului.[10]Agassi s-a născut în Las Vegas, Nevada.[11] Tatăl său, Emmanuel „Mike” Agassi este cetăţean iranian de origine armeană şi asiriană[12][13][14][15]. El a reprezentat Iranul în turneul de box la Jocurile Olimpice de vară din 1948 şi din 1952 înainte de a emigra în Statele Unite.[16] Mama sa, Elizabeth „Betty” Agassi (născută Dudley), este o supravieţuitoare a cancerului la sân. La vârsta de 13 ani, Andre a fost trimis la Academia de Tenis a lui Nick Bollettieri din Florida.[16] Iniţial, trebuia să petreacă acolo doar opt săptămâni, tatăl său permiţându-şi să plătească taxa doar pentru această perioadă, dar după ce l-a văzut pe Agassi jucând timp de 10 minute, Bollettieri l-a chemat pe Mike şi i-a spus: „ called Mike and said, „Ia-ţi cecul înapoi, el va învăţa aici gratis.”[17] A trecut la profesionism la vârsta de 16 ani. Primul turneu la care a participat s-a disputat la La Quinta, California. A câştigat meciul de debut, împotriva lui John Austin 6–4, 6–2, dar apoi a pierdut în turul secund, în faţa suedezului Mats Wilander 6–1, 6–1. Până la finalul anului, Agassi urcase pe locul 91 în lume.[18] Încă de la începutul carierei, Agassi a încercat să pună capăt rapid punctelor, de multe ori alternând o minge mai moale cu una în forţă şi trimisă lung, apoi trimiţând o lovitură câştigătoare într-un unghi dificil. Jocul său la primire, alături de cel de pe fundul terenului, precum şi un simţ ascuţit al anticipaţiei au fost punctele sale forte. Datorită acestora, a câştigat turneul de la Wimbledon în 1992, într-o perioadă în care se juca stilul serviciu-voleu. În 1995, şi-a perfecţionat lovitura de rever. În rarele ocazii când ajungea la fileu, Agassi prefera un voleu câştigător. După revenirea în circuit în 1998, el s-a concentrat mai mult pe pregătirea fizică şi a devenit unul dintre cei mai rezistenţi jucători din circuit. Datorită acestei rezistenţe, una dintre strategiile lui Agassi era să-şi obosească adversarii, el încercând să reducă la minim timpii dintre servicii pentru a nu le permite să-şi revină. Americanul punea presiune pe oponent încă de la retur, unul pe care îl efectua foarte rapid şi apoi încerca să-şi alerge adversarul şi să-l facă pe acesta să greşească. Pentru acest stil, Agassi a primit porecla „The Punisher” (Pedepsitorul).[19] În ultimul an al carierei, din cauza problemelor medicale, mai ales la spate, Agassi a pierdut din viteză, şi astfel nu mai putea acoperi terenul cum îşi dorea. Pentru a acoperi aceste dificultăţi, el a adoptat un stil mai ofensiv prin care îşi obliga adversarul să joace de pe linia de fund şi nu îi dădea acestuia şansa de a-l alerga. Serviciul nu a fost niciodată un punct forte în stilul său de joc, dar de-a lungul timpului şi-a îmbunătăţit şi acest capitol, fiind peste medie. Viteza primului său serviciu varia între 175 km/h şi 200 km/h, însă la al doilea serviciu scădea la 130 km/h. Cel mai rapid servicu trimis de el a fost înregistrat cu viteza de 205,9 km/h, într-un meci împotriva lui Andy Roddick, la Mastersul de la Cincinnati din 2004.