Istorie

Istoria este atât studiul faptelor şi al evenimentelor trecutului, cât şi, prin sinecdocă, ansamblul lor. Istoria este o povestire, o construcţie a unei imagini a trecutului făcută de oameni (i.e. istorici) care încearcă să descrie, să explice sau să facă perceptibile timpurile care s-au scurs. Indiferent de epoci sau de metode şi oricare ar fi scopul subiacent al muncii istoricului, istoria este întotdeauna o construcţie umană, înscrisă în epoca în care este scrisă. Spre deosebire de povestirea ficţională, specia de povestire numită istorie nu este construită prin intuiţie intelectuală, ci pornind de la surse: documente scrise, istorie orală, obiecte etc. Prininterpretarea totalităţii acestor surse, istoria îşi propune să reconstituie diversele faţete ale trecutului. De-a lungul timpului, istoricii şi-au schimbat foarte mult felul de a interpreta trecutul şi perspectiva asupra faptelor sau a evenimentelor trecute, şi-au reevaluat sursele şi maniera de a aborda respectivele surse. Istoria, care nu este doar o reflecţie asupra trecutului, se construieşte în funcţie de regulile uneimetode ştiinţifice. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, iar evoluţia acestei metode ştiinţifice poartă numele de istoriografie (cuvânt compus pornind de la nişte etimoane greceşi; în traducere directă înseamnă „istoria scrierii istoriei”). Metoda de cercetare a istoriei se sprijină pe un ansamblu de ştiinţe auxiliare care îl ajută pe istoric să îşi construiască povestirea. Istoria este şi o practică socială: prin felul în care este scrisă, istoria se înscrie în mod fundamental în epoca în care este scrisă şi joacă un rol de primă importanţă în epoca scrierii ei deoarece, fiind luată drept dovadă şi / sau garanţie a judecăţii acţiunilor omului, ea determină interpretările, interacţiunile şi comportamentele sociale prezente şi viitoare ale indivizilor.