Join US!

30 iunie 2011

Avril Lavigne

Avril Lavigne pe covorul roșu (Toronto, 17 iun. 2007).
Avril Ramona Lavigne (născută pe data de 27 septembrie 1984 în Belleville, Ontario) este o cântăreaţă, actriţă şi textieră canadiană,[8] nominalizată de opt ori la Premiile Grammy şi câştigătoare a şapte distincţii Juno.[9][10] Lavigne este una dintre cele mai importante personalităţi ale muzicii pop-rock actuale, compoziţiile sale adresându-se, în general, adolescenţilor.[11] Până în prezent interpreta a lansat patru albume de studio: Let Go (2002), Under My Skin (2004), The Best Damn Thing (2007) şi Goodbye Lullaby (2011);[12] răsplata prestaţiei muzicale de calitate a cântăreţei este reprezentată de cele 36 de milioane de albume comercializate la nivel internaţional.[13][14] Avril Lavigne este cunoscută pentru vocea sa puternică,[15][16] caracteristică altistelor,[17] întinderea sa vocală măsurând aproximativ două octave.[18] Personalitate cunoscută pentru acţiunile sale caritabile, dar şi pentru spiritul antreprenorial dezvoltat, Lavigne debutează în industria cinematografică la începutul anului 2006, odată cu lansarea peliculei animate Peste tufiş.[19][20]