Aerul conditionat

Aerul condiţionat se obţine cu ajutorul unor instalaţii speciale, care îi modifică şi îi controlează condiţiile climatice în scopul obţinerii confortului (locuinţe, birouri), sau pentru obţinerea unor cerinţe tehnice (laboratoare, blocuri operatorii, instalaţii electronice). Ideea de răcire a aerului din spaţiile închise a apărut pentru prima dată în Egipt. Prima formă de „aparat de aer condiţionat" a fost un sistem de apeducte în pereţii încăperilor. Bazată pe folosirea apei reci, metoda era accesibilă numai claselor superioare, deoarece apa era o resursă preţioasă la acea vreme. Termenul de „aer condiţionat" a apărut în 1906, când un inginer din industria textilă, Stuart Cramer, l-a folosit. Acesta a experimentat diferite feluri de a ameliora efectele aerului uscat generat de procesul de producţie. Noua dezvoltare pe care Cramer a iniţiat-o a avut un efect considerabil asupra calităţii aerului din fabrică. Primele aparate cu rol de a controla umiditatea aerului au fost inventate la începutul secolului 20 pentru a fi folosite în tipografii. Aparatele de aer condiţionat au început să fie folosite la scară largă în anii 1950, pentru a răci aerul din case sau automobile.