Vladislav I (n. 1325, d. 1377) a fost domnitorul Ţării Româneşti între 1364 şi cca. 1377; fiul lui Nicolae Alexandru şi frate al voievodului Radu I. Vladislav I este cunoscut publicului larg şi sub numele de Vlaicu Vodă, datorită piesei de teatru omonime a lui Alexandru Davila. A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude Amlaşul, Severinul şi Făgăraşul. Noul voievod va adăuga la titlurile moştenite şi pe acelea de ban de Severin (1368) şi duce de Făgăraş (1369), deşi s-a aflat,încă de la urcarea pe scaun sub ameninţarea permanentă a coroanei angevine. Astfel, în 1365, printr-o proclamaţie regală, Vlaicu era considerat uzurpator deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate şi şi-a însuşit un titlu ce nu-i aparţinea.Relaţiile rămân încordate şi, înainte să aducă la supunere pe voievodul Tării Româneşti, Ludovic îşi îndreaptă lovitura asupra ţarului bulgar de la Vidin, Straţimir, cumnatul lui Vladislav. Cucerirea cetăţii de scaun şi îndepărtarea familiei domnitoare din această ţară au condus la constituirea Banatului Bulgariei aservit coroanei maghiare, care a dorit să-l transforme într-un punct de sprijin al ofensivei catolice, atât asupra ţinuturilor de la nord de Dunăre cât şi în Balcani.Când, în 1368, Vladislav a refuzat să se alăture regelui maghiar spre a-i consolida stăpânirea asupra Vidinului, soarta Tării Româneşti a fost hotărâtă. Oştile maghiare au înaintat pe două direcţii: dinspre Vidin spre Severin şi dinspre nord, din Transilvania spre sud-vest, de unde veneau trupele conduse de voievodul Nicolae Lackfi. Operaţiunea preconizată nu a dat rezultatele aşteptate. În noiembrie, Vlaicu a învins pe râul Ialomiţa, în apropiere de Târgovişte, oastea voievodului transilvanean. După victorie, voievodul Tării Româneşti devine arbitrul situaţiei din ţaratul Vidinului, unde după o intervenţie armată cerută de localnici va obţine, la 29 august 1369, eliberarea lui Straţimir şi reconstituirea statului temporar ocupat de trupele maghiare. În contextul noii situaţii Ludovic recunoştea, în schimbul prestării formale a jurământului de vasalitate, toate titlurile şi posesiunile lui Vlaicu, fără ca prin aceasta tensiunile politice dintre cele două state sa slăbească. Numele lui Vlaicu Vodă este asociat şi cu primele conflicte româno-turceşti desfăşurate în 1369. El participa alături de regele Ludovic la o luptă cu oşti ale sultanului Murad şi ţarului de Târnovo, Ioan Alexandru. Ulterior, în 1371, oastea sa va fi prezentă la Cirmen (Cernomen) alături de trupe bizantine şi sârbeşti, fără a putea dobândi victoria.Se pare că tot în vremea domniei sale Chilia a revenit Tării Româneşti. Participarea sa la lupta pentru triumful ortodoxiei la nordul Dunării se va materializa prin consacrarea în 1370, la Severin, a celui de al doilea scaun mitropolitan muntean şi prin susţinerea călugărului de origine greacă Nicodim, creatorul tradiţiei monastice la nord de Dunăre. Lui Vladislav i se atribuia Vadiţa, lângă Severin, fundaţie anterioară anului 1375 şi Biserica Domnească din Curtea de Argeş. În plan economic, dă la 20 ianuarie 1368 un privilegiu pentru negustorii braşoveni, vama percepută mărfurilor – tricesima (a 30-a parte din valoarea transportului); este primul voievod al Ţării Româneşti care bate monedă – ducaţii de argint plus o monedă secundară: banii. Unul din cele mai vechi documente din Ţara Românească (document original, în limba slavă, pe pergament) prin care Vladislav I dăruieşte în anul 1374 ctitoriei sale (Mănăstirea Vodiţa) trei sate, venitul domnesc de la opt pescării de la Dunăre şi alte bunuri, este păstrat la Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti.
