de Fraţii Grimm
Povestire pe scurt
În vremuri îndepărtate trăia un împărat ce avea un cârd de fete frumoase de mai mare dragul, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre ele. Lângă curţile împărăteşti era un codru des, iar în codru, la umbra unui tei, o fântână. Acolo se ducea fata cea mică a împăratului să se răcorească şi să se joace cu o minge mică, de aur.
Odată, mingea căzu drept în fântână. În timp ce plângea amarnic, prinţesa auzi un glas care o întreabă de ce plânge. Privi ea de jur împrejur şi văzu un broscoi urât, cu capul turtit. Îi spuse de ce plânge, iar broscoiul zise că îi aduce el mingea şi o întrebă ce primeşte în schimb. Ascultă ce îi oferea prinţesa şi îi spuse că nu are nevoie de mărgăritare şi de pietre scumpe, nici de coroniţa ei de aur, ci vrea să îl ia cu ea la palat, să mănânce împreună şi să doarmă împreună.Prinţesa îi promise ce voia, cu gândul că n-o să ia printre oameni un broscoi nerod. El îi aduse mingea, iar ea o luă la fugă şi ajunse departe într-o clipă. A doua zi, pe când se afla la masă cu împăratul şi curtenii, auzi la uşă un glas care spunea “Tânără domniţă, deschide-mi uşiţa!”. Prinţesa duse la uşă, deschise, văzu broscoiul şi îi trânti uşa în nas. Se întoarse la masă, dar era aşa schimbată la faţă, încât tatăl ei, împăratul, întrebă cine era la uşă de s-a speriat aşa.
Domniţa îi spuse împăratului, iar acesta răspunse că, dacă a promis, acum trebuie să se ţină de cuvânt. Aşa că îi deschise uşa broscoiului, îl aşeză lângă ea, apoi acesta sări pe masă şi îi spuse să apropie farfuria ei cea de aur, să mănânce împreună din ea.
Mâncă bine broscoiul, iar prinţesa nu luă nici o înghiţitură. Broscoiul spuse atunci să meargă să se odihnească amândoi în pat, iar ea se puse pe plâns de silă ce îi era de el. Împăratul zise însă că nu se cade să îl dispreţuiască pe cel care o ajutase la nevoie şi ea nu avu încotro. Luă broscoiul cu două degete, îl duse în odaia ei şi îl azvârli într-un colţ, iar ea se culcă în patul cu aşternut moale, de mătase. Broscoiul îi zise că o va spune împăratului şi atunci prinţesa, înciudată, îl luă şi îl trânti de perete. Acesta căzu pe jos şi nu mai mişcă.
Crezând că l-a omorât, mai de mila lui, mai de frica împăratului, prinţesa începu să plângă, îl luă de pe jos şi îl sărută. Atunci, deodată broscoiul se prefăcu într-un prinţ cu ochi frumoşi şi mângâioşi. Îi povesti prinţesei că fusese transformat în broscoi de o vrăjitoare care menise ca nimeni să nu poată desface vraja decât ea. Cum îşi căzură dragi unul altuia, iar împăratul se învoi bucuros să facă nunta, cei doi se luară, iar după nuntă porniră către împărăţia lui.
Plecară cu un rădvan tras de opt cai albi, cu hamuri de aur. Înapoia rădvanului stătea Heinrich, slujitorul credincios al prinţului. Când stăpânul său fusese prefăcut în broscoi, el fusese la fierar să-i ferece inima cu trei cercuri de fier, ca să nu-i plesnească de supărare. Acum inima lui tresălta de bucurie şi, pe drum, cele trei cercuri se rupseră pe rând, cu mare zgomot. De fiecare dată prinţul întorcea capul şi întreba ce s-a întâmplat, nu cumva rădvanul a crăpat? Iar Heinrich răspundea de fiecare dată, fericit :” Stăpâne, a crăpat cercul ce mi-a ferecat inima, când ai plecat!”
