Pierre-Auguste Renoir (*25 februarie 1841, Limoges - †2 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă şi portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influenţa lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieţii", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţei sale.
Viaţa şi opera
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri, mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în şcoala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La şcoala de pictură a lui Gleyre cunoaşte şi se împrieteneşte cu Claude Monet, Fréderik Bazille şi Alfred Sisley care studiau şi ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziţie anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecţie minuţioasă. Renoir reuşeşte să expună în 1865, dar în anul următor este respins, împreună cu Manet şi Cézanne. Lucrul se repetă şi în 1867. Renoir se mută, împreună cu Monet, în casa lui Bazille din strada Visconti. Bazille dispune de mijloace financiare graţie averii tatălui său, cei trei prieteni lucrează împreună toată ziua, iar serile şi le petrec la cafeneaua Guerbois, loc de întâlnire a avangardei artistice. În 1869 Renoir petrece mult timp la Bougival, împreună cu Monet. În 1867 şi 1970 expune din nou la Salon. Moartea prietenului său, Bazille, căzut pe front în 1870 în Războiul franco-prusac îl afectează profund. După sfârşitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici şi Sisley, Pissarro şi Manet, pentru a picta împreună. Cei patru fondează asociaţia Société d'artists, care organizează în 1874 prima expoziţie a impresioniştilor. Câţiva colecţionari încep să se intereseze de pictura impresionistă şi unele pesoane influente îi comandă portrete. La sfârşitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă pe marii maeştrii ai Renaşterii. Renoir începe săşi formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidenţă cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porţelanul trimit la arta lui Ingres (période "ingresque"). Pânza "Les grandes baigneuses", pictată în 1884 şi expusă în 1887, aparţine acestei epoci. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre şi, în 1890, se căsătoreşte cu cu Aline Charigot. Directorul "Academiei de Arte Frumoase" îi achiziţionează tabloul "Jeunes filles au piano" (1892), care ajunge încă în timpul vieţii artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde şi artistul se îndreaptă către un stil mai armonios şi mai fin (période "nacrée"). Artistul este chinuit de o paralizie parţială şi de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 îşi cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieţii sunt marcaţi de moartea rudelor apropiate, de război şi de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează şezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi "Le Déjeuner des canotier"în viaţa mea în care să nu fi pictat" - mărturiseşte artistul cu puţin înainte de a muri. Se stinge din viaţă la 2 decembrie 1919. Printre operele pe care le-a lăsat posterităţii se numără şi "Le Déjeuner des canotiers" (Dejunul vâslaşilor, 1881), lucrare ce reprezintă imaginea unor vâslaşi din Chatou, luând micul dejun în restaurantul Fournaise. Printre personaje se regăsesc şi unii dintre apropiaţii artistului, chiar şi viitoarea soţie, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un câine. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actriţa Ellen Andrée. Identitatea femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă e incertă, unii considerând că recunosc trăsăturile lui Jeanne Samary, alţii că o văd pe fiica proprietarului restaurantului – Alphonsine. Pictorul însuşi e un personaj al propriei lucrări. Interesant e dialogul privirilor personajelor: bărbatul având capul descoperit priveşte înspre femeia cu pălărie albă, care la rândul ei îşi îndreaptă atenţia spre vâslaşul cu pălăria de pai. Vâslaşul o priveşte pe Aline Charigot care îşi îndreaptă atenţia spre căţelul pe care îl ţine în braţe, acesta fiind cel care închide spirala. Cadrul creat de Renoir dă privitorului senzaţia că s-ar putea oricând aşeza între meseni. Tabloul „Dejunul vâslaşilor” este cumpărat în 1881 de Durand-Ruel care, contrar voinţei pictorului, îl expune la cea de-a VII-a ediţie a expoziţiei impresioniştilor.
