În 1960, Marea Aral (cunoscută şi sub numele de Marea Albastră) avea suprafaţa de 68,5 mii km² (de 2 ori mai mare decât Republica Moldova) şi adâncimea maximă de 69 metri, fiind alături de Lacul Victoria, al treilea cel mai mare bazin acvatic închis din lume (după Marea Caspică și Lacul Superior).
Din anul 1961 nivelul Aralului a început să scadă dramatic din cauza deturnării apelor Amudariei și Sîrdariei spre canalele de irigare din Asia Centrală. Dacă în 1960 cotele apelor Aralului erau cu 53,5 m mai sus în raport cu nivelul Oceanului Mondial, în 1970 ele au scăzut cu 2 m, în 1975 cu încă 1,5 m, pentru ca în 1983 să fie cu doar 43,5 m mai sus de nivelul Oceanului Mondial (adică cu 10 m mai jos față de nivelul din anul 1960).
În 1996 Kazahstanul a început construcția unui baraj pentru a evita scurgerea surplusului de apă din Aralul Mic, alimentat de Sîrdaria, spre Aralul Mare. Aceasta a condus la o stabilizare și chiar la o uşoară creştere a nivelului apei în Aralul Mic (42,2 m de asupra nivelului Oceanului Mondial în vara anului 2006, ceea ce este identic cu cotele apei Mării Aral de la finele anului 1984).
În acelaşi timp nivelul Aralului Mare continuă să scadă vertiginos. În 1988 apele sale se situau cu numai 40,3 m mai sus de Oceanul Mondial, iar salinitatea crescuse până la 2,5 %.
Către anul 2001 cotele apelor Aralului Mare au scăzut cu încă 7 m fiind cu 33,3 m mai sus de nivelul Oceanului Mondial (adică cu 20 mai jos față de nivelul anului 1961), iar salinitatea a crescut pînă la 5,86 %.
Tragedia Aralului este considerată ca fiind una din cele mai mari catastrofe ecologice ale omenirii, iar fotografiile următoare sunt mai mult decât sugestive.
În 1960, Marea Aral (cunoscută şi sub numele de Marea Albastră) avea suprafaţa de 68,5 mii km² (de 2 ori mai mare decât Republica Moldova) şi adâncimea maximă de 69 metri, fiind alături de Lacul Victoria, al treilea cel mai mare bazin acvatic închis din lume (după Marea Caspică și Lacul Superior).
Din anul 1961 nivelul Aralului a început să scadă dramatic din cauza deturnării apelor Amudariei și Sîrdariei spre canalele de irigare din Asia Centrală. Dacă în 1960 cotele apelor Aralului erau cu 53,5 m mai sus în raport cu nivelul Oceanului Mondial, în 1970 ele au scăzut cu 2 m, în 1975 cu încă 1,5 m, pentru ca în 1983 să fie cu doar 43,5 m mai sus de nivelul Oceanului Mondial (adică cu 10 m mai jos față de nivelul din anul 1960).
În 1996 Kazahstanul a început construcția unui baraj pentru a evita scurgerea surplusului de apă din Aralul Mic, alimentat de Sîrdaria, spre Aralul Mare. Aceasta a condus la o stabilizare și chiar la o uşoară creştere a nivelului apei în Aralul Mic (42,2 m de asupra nivelului Oceanului Mondial în vara anului 2006, ceea ce este identic cu cotele apei Mării Aral de la finele anului 1984).
În acelaşi timp nivelul Aralului Mare continuă să scadă vertiginos. În 1988 apele sale se situau cu numai 40,3 m mai sus de Oceanul Mondial, iar salinitatea crescuse până la 2,5 %.
Către anul 2001 cotele apelor Aralului Mare au scăzut cu încă 7 m fiind cu 33,3 m mai sus de nivelul Oceanului Mondial (adică cu 20 mai jos față de nivelul anului 1961), iar salinitatea a crescut pînă la 5,86 %.
Tragedia Aralului este considerată ca fiind una din cele mai mari catastrofe ecologice ale omenirii, iar fotografiile următoare sunt mai mult decât sugestive.
