Localitatea este așezată în județul Suceava, în partea nordică a acestuia, la o distanță de 38 km de orașul Suceava. Coordonatele geografice ale orașului sunt 25°54' longitudine estică și 47°51' latitudine nordică. Accesul este facil, 15 km pe DN2H de la drumul european E85 și se mai poate ajunge din 17 octombrie 1889 și pe linia ferată secundară Dornești-Rădăuți-Putna.
[modificare]Istoric
[modificare]Etimologia denumirii
Teritoriul de astăzi al orașului Rădăuți, cât și imprejurimile sale, au fost locuite încă din timpurile preistorice. [necesită citare] Se crede că oamenii au venit la vale de pe dealurile din estul depresiunii, după retragerea apelor și asanarea mlaștinilor. Pădurile necuprinse ofereau omului preistoric vânat, iar apele, mai ales cele din regiunea Ochiurilor, erau bogate în pește. În vadul Suceviței, lângă fostul sat Vadul Vlădicii, au fost descoperite primele unelte, primele urme ale locuirii pe aceste meleaguri.
Tradițiile locale vorbesc despre voievodul Radomir, de la care și-ar avea numele său: Radomirovți, prescurtat Radovți, de unde Rădăuți. O altă variantă ar fi și aceea după care numele Rădăuți ar veni de la latinul Rothacenum, unde romanii, după cucerirea Daciei, ar fi întemeiat aici o puternică și organizată colonie; sau cea de a treia variantă: Rădăuți provine de la "satul bucuriei" sau "satul sfatului" = rada (vezi slavul și polonezul rada). [necesită citare]
O altă legendă, întâlnită în depresiunea Rădăuților, evocă existența unei anumite Uța și a fiului ei Radu (Radul Uței).
[modificare]Evoluție istorică
După întemeierea Principatului Moldovei, istoria așezării este marcată de voievodul Bogdan I care alege, din punct de vedere strategic, ca inimă a rezistenței sale, Valea Sucevei, unde se aflau "satele lui Radomir". Începând din 1359, venind vremuri mai liniștite, voievodul Bogdan I a început înfrumusețarea orașului Rădăuți. În locul unei bisericuțe de lemn, el a clădit Biserica Domnească (Bogdana) cu prispă mitropolitană în interiorul altarului.
Progresele înregistrate în toate ramurile economiei au creat condiții favorabile și pentru dezvoltarea artei. Au fost durate, în această perioadă, monumente trainice din piatră, care înlocuiau pe cele anterioare, din lemn.
Prima atestare documentară a localității apare în 1392, într-un uric, împreună cu satul Olovăț (Volovăț), dar existența localității se pare a fi mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de aproximativ 5000 de ani care fac parte din cultura Cucuteni. Denumirea sa provine, după spusele unor istorici, de la numele proprietarului său Radomir, după alții denumirea ar veni de la cuvântul latin Rottacenum, dat de ostașii garnizoanei romane din Siret. Sub influența slavă denumirea latină se transformă în Rădăuți. În timp, localitatea a avut evoluții ascendente și descendente, în funcție de evenimentele istorice.
Evoluția localității a fost influențată în mare parte de condițiile climaterice[necesită citare]: localizarea într-o zonă mlăștinoasă împreună cu nivelul ridicat al precipitațiilor care duceau la inundarea frecventă a vechii vetre a satului și iernile foarte reci (în timpul iernii au fost înregistrate temperaturi de -35 grade Celsius), situații care au stopat dezvoltarea sa.
Factorii social-economici care au influențat negativ dezvoltarea localității au fost ridicarea mănăstirii din Rădăuți la statutul de reședință episcopală în 1402, lucru ce a încetinit evoluția spre treapta superioară de dezvoltare, trecerea de la sat la târg, și localizarea în apropierea Curții Domnești și a Ocolului Bădeuți, ceea ce a eclipsat rolul administrativ al Rădăuțiului. Astfel, în anul 1774, Rădăuțiul număra doar 140 de fumuri cu 132 de familii, din care doar 58 erau țărani liberi.
Prima evoluție importantă și începerea urbanizării a apărut abia după trecerea sub administrație austriacă, aceasta încurajând imigrarea în număr destul de ridicat a coloniștilor. Noua administrație asanează fosta mlaștină din actuala zonă centrală, conducând astfel la dezvoltarea acesteia, aici formându-se viitorul nucleu central, cu funcțiuni administrativ-comerciale. Prin anii '20 ai secolului al XIX-lea, în arhivele administrației austriece sunt menționate primele nume de străzi. De exemplu: Ambrosiusgasse - după numele inginerului Hermann Ambrosius (azi str. Hurmuzachi); Neubauergasse (azi str. Cuza Vodă); Zeiselgasse (azi str. Iraclie Porumbescu); Floriangasse; Kirchengasse (azi str. Ștefan cel Mare); Ringplatz (azi Piața Unirii); Fratautzergasse (numită apoi Regina Maria, iar azi str. 1 Mai); Woitinellergasse (numită apoi str. Principele Carol, iar azi str. Putnei); Wolowetzergasse (azi str. Volovățului).
Orașul începe să se transforme dintr-un târg tipic moldovenesc într-un oraș cu o configurație și imagine urbană diferită de tipicul moldovenesc al zonei, fapt ce îl va face pe Nicolae Iorga să afirme: "Rădăuții dau cu adevărat icoana unui târg galițian" [necesită citare].
Odată cu migrația populației de etnie germană și evreiască (în majoritatea lor foști soldați din armata austro-ungară) a început dezvoltarea sectorului micilor meșteșugari și comercianți; primul negustor evreu din oraș ce și-a înființat prăvălia în anul 1796 se numea Iossel Reichnenberg. [2]
Odată cu trecerea sub administrația austro-ungară datorită medicilor militari germani a început dezvoltarea sectorului sanitar, datorită consultațiilor pe care aceștia le dădeau inclusiv populației civile, la început doar pentru etnicii germani apoi și pentru restul populației.
În timpul primului război mondial, orașul este ocupat și reocupat de părțile beligerante, ducând la distrugerea acestuia într-o proporție destul de ridicată.
Stema oraşului în perioada interbelică
Catedrala din Rădăuţi.
Dezvoltarea orașului a avut o evoluție necontrolată în prima parte a existenței sale, primul început de urbanizare apare abia în secolul XVIII în zona centrală prin parcelările făcute de austrieci, iar partea nordică, care a fost arealul locuit de români s-a dezvoltat ca țesut de tip rural, cu străzi întortocheate, majoritatea păstrându-se și astăzi. O perioadă de timp orașul a fost împărțit intre cele două comunități, cea română și cea germană, cu două administrații separate.
Limita orașului în partea sa sudică era limita proprietății Mănăstirii Bogdana. Abia după al doilea război mondial au fost dezvoltate parcelări, până în perioada anilor '60-'70 când s-a trecut la urbanizare accentuată, prin construirea cartierelor de tip dormitor din fostul manej al hergheliei, astăzi cartierul Călărași sau strada Manejului. În perioada anilor '70-'80, orașul a fost sistematizat în partea sudică prin construcția cartierului "Hipodrom", peste fostele grajduri ale hergheliei. La începutul anilor '80 s-a dat startul sistematizării în zona actuală a cartierului Obor, a cartierului de locuințe Mihai Viteazu și au avut loc intervenții majore în zona centrală, prin construcția locuințelor colective de pe strada Putnei și a Magazinului General.
La data de 15 decembrie 1994, în clădirea Primăriei, orașul Rădăuți a fost proclamat municipiu. În prezent, o placă memorială din marmură amplasată pe clădirea Primăriei atestă acest eveniment istoric local.
[modificare]Rădăuți - prima necropolă a Moldovei
În cadrul Bisericii Mănăstirii din municipiul Rădăuți sunt îngropați primii 5 domni ai Moldovei. De menționat ar fi și o interesantă piatră funerară din exteriorul biserii ce aparține unui oficial austriac, decedat la începutul secolului XIX.
Localitatea este așezată în județul Suceava, în partea nordică a acestuia, la o distanță de 38 km de orașul Suceava. Coordonatele geografice ale orașului sunt 25°54' longitudine estică și 47°51' latitudine nordică. Accesul este facil, 15 km pe DN2H de la drumul european E85 și se mai poate ajunge din 17 octombrie 1889 și pe linia ferată secundară Dornești-Rădăuți-Putna.
[modificare]Istoric
[modificare]Etimologia denumirii
Teritoriul de astăzi al orașului Rădăuți, cât și imprejurimile sale, au fost locuite încă din timpurile preistorice. [necesită citare] Se crede că oamenii au venit la vale de pe dealurile din estul depresiunii, după retragerea apelor și asanarea mlaștinilor. Pădurile necuprinse ofereau omului preistoric vânat, iar apele, mai ales cele din regiunea Ochiurilor, erau bogate în pește. În vadul Suceviței, lângă fostul sat Vadul Vlădicii, au fost descoperite primele unelte, primele urme ale locuirii pe aceste meleaguri.
Tradițiile locale vorbesc despre voievodul Radomir, de la care și-ar avea numele său: Radomirovți, prescurtat Radovți, de unde Rădăuți. O altă variantă ar fi și aceea după care numele Rădăuți ar veni de la latinul Rothacenum, unde romanii, după cucerirea Daciei, ar fi întemeiat aici o puternică și organizată colonie; sau cea de a treia variantă: Rădăuți provine de la "satul bucuriei" sau "satul sfatului" = rada (vezi slavul și polonezul rada). [necesită citare]
O altă legendă, întâlnită în depresiunea Rădăuților, evocă existența unei anumite Uța și a fiului ei Radu (Radul Uței).
[modificare]Evoluție istorică
După întemeierea Principatului Moldovei, istoria așezării este marcată de voievodul Bogdan I care alege, din punct de vedere strategic, ca inimă a rezistenței sale, Valea Sucevei, unde se aflau "satele lui Radomir". Începând din 1359, venind vremuri mai liniștite, voievodul Bogdan I a început înfrumusețarea orașului Rădăuți. În locul unei bisericuțe de lemn, el a clădit Biserica Domnească (Bogdana) cu prispă mitropolitană în interiorul altarului.
Progresele înregistrate în toate ramurile economiei au creat condiții favorabile și pentru dezvoltarea artei. Au fost durate, în această perioadă, monumente trainice din piatră, care înlocuiau pe cele anterioare, din lemn.
Prima atestare documentară a localității apare în 1392, într-un uric, împreună cu satul Olovăț (Volovăț), dar existența localității se pare a fi mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de aproximativ 5000 de ani care fac parte din cultura Cucuteni. Denumirea sa provine, după spusele unor istorici, de la numele proprietarului său Radomir, după alții denumirea ar veni de la cuvântul latin Rottacenum, dat de ostașii garnizoanei romane din Siret. Sub influența slavă denumirea latină se transformă în Rădăuți. În timp, localitatea a avut evoluții ascendente și descendente, în funcție de evenimentele istorice.
Evoluția localității a fost influențată în mare parte de condițiile climaterice[necesită citare]: localizarea într-o zonă mlăștinoasă împreună cu nivelul ridicat al precipitațiilor care duceau la inundarea frecventă a vechii vetre a satului și iernile foarte reci (în timpul iernii au fost înregistrate temperaturi de -35 grade Celsius), situații care au stopat dezvoltarea sa.
Factorii social-economici care au influențat negativ dezvoltarea localității au fost ridicarea mănăstirii din Rădăuți la statutul de reședință episcopală în 1402, lucru ce a încetinit evoluția spre treapta superioară de dezvoltare, trecerea de la sat la târg, și localizarea în apropierea Curții Domnești și a Ocolului Bădeuți, ceea ce a eclipsat rolul administrativ al Rădăuțiului. Astfel, în anul 1774, Rădăuțiul număra doar 140 de fumuri cu 132 de familii, din care doar 58 erau țărani liberi.
Prima evoluție importantă și începerea urbanizării a apărut abia după trecerea sub administrație austriacă, aceasta încurajând imigrarea în număr destul de ridicat a coloniștilor. Noua administrație asanează fosta mlaștină din actuala zonă centrală, conducând astfel la dezvoltarea acesteia, aici formându-se viitorul nucleu central, cu funcțiuni administrativ-comerciale. Prin anii '20 ai secolului al XIX-lea, în arhivele administrației austriece sunt menționate primele nume de străzi. De exemplu: Ambrosiusgasse - după numele inginerului Hermann Ambrosius (azi str. Hurmuzachi); Neubauergasse (azi str. Cuza Vodă); Zeiselgasse (azi str. Iraclie Porumbescu); Floriangasse; Kirchengasse (azi str. Ștefan cel Mare); Ringplatz (azi Piața Unirii); Fratautzergasse (numită apoi Regina Maria, iar azi str. 1 Mai); Woitinellergasse (numită apoi str. Principele Carol, iar azi str. Putnei); Wolowetzergasse (azi str. Volovățului).
Orașul începe să se transforme dintr-un târg tipic moldovenesc într-un oraș cu o configurație și imagine urbană diferită de tipicul moldovenesc al zonei, fapt ce îl va face pe Nicolae Iorga să afirme: "Rădăuții dau cu adevărat icoana unui târg galițian" [necesită citare].
Odată cu migrația populației de etnie germană și evreiască (în majoritatea lor foști soldați din armata austro-ungară) a început dezvoltarea sectorului micilor meșteșugari și comercianți; primul negustor evreu din oraș ce și-a înființat prăvălia în anul 1796 se numea Iossel Reichnenberg. [2]
Odată cu trecerea sub administrația austro-ungară datorită medicilor militari germani a început dezvoltarea sectorului sanitar, datorită consultațiilor pe care aceștia le dădeau inclusiv populației civile, la început doar pentru etnicii germani apoi și pentru restul populației.
În timpul primului război mondial, orașul este ocupat și reocupat de părțile beligerante, ducând la distrugerea acestuia într-o proporție destul de ridicată.
Stema oraşului în perioada interbelică
Catedrala din Rădăuţi.
Dezvoltarea orașului a avut o evoluție necontrolată în prima parte a existenței sale, primul început de urbanizare apare abia în secolul XVIII în zona centrală prin parcelările făcute de austrieci, iar partea nordică, care a fost arealul locuit de români s-a dezvoltat ca țesut de tip rural, cu străzi întortocheate, majoritatea păstrându-se și astăzi. O perioadă de timp orașul a fost împărțit intre cele două comunități, cea română și cea germană, cu două administrații separate.
Limita orașului în partea sa sudică era limita proprietății Mănăstirii Bogdana. Abia după al doilea război mondial au fost dezvoltate parcelări, până în perioada anilor '60-'70 când s-a trecut la urbanizare accentuată, prin construirea cartierelor de tip dormitor din fostul manej al hergheliei, astăzi cartierul Călărași sau strada Manejului. În perioada anilor '70-'80, orașul a fost sistematizat în partea sudică prin construcția cartierului "Hipodrom", peste fostele grajduri ale hergheliei. La începutul anilor '80 s-a dat startul sistematizării în zona actuală a cartierului Obor, a cartierului de locuințe Mihai Viteazu și au avut loc intervenții majore în zona centrală, prin construcția locuințelor colective de pe strada Putnei și a Magazinului General.
La data de 15 decembrie 1994, în clădirea Primăriei, orașul Rădăuți a fost proclamat municipiu. În prezent, o placă memorială din marmură amplasată pe clădirea Primăriei atestă acest eveniment istoric local.
[modificare]Rădăuți - prima necropolă a Moldovei
În cadrul Bisericii Mănăstirii din municipiul Rădăuți sunt îngropați primii 5 domni ai Moldovei. De menționat ar fi și o interesantă piatră funerară din exteriorul biserii ce aparține unui oficial austriac, decedat la începutul secolului XIX.
