De la figurile din lumea ghitărilor şi până la diferitele tipuri de axe, iată aici topul 10 al celor mai mari cântareţi de ghitară. A strânge talentele care ne-au binecuvântat urechile toţi aceşti ani într-o listă de 10 este la fel de dificil ca a alege ce membre să pierzi şi ce membre să păstrezi. Lista nu este în nici un caz definitivă, ci este o reprezentaţie corectă a unicităţii muzicii create de ghitarist. Pe scurt, aceşti ghitarişti au cântat melodiile care i-au făcut pe oameni în toată firea să plângă, şi probabil au dat o mostră din cum ar arăta o figură de ghitarist în caz în care cineva ar pretinde să cânte acel solo. Desigur că mulţi mari ghitarişti nu au intrat în acest top 10, dar puteţi să vă adăugaţi favoriţii în comentarii.
10. Tom Morello
Este ghitaristul care îşi face ghitara să sune a orice numai a ghitară nu. Cârme de elicopter, zgârieturi de disc, şi faptul că foloseşte un întrerupător ucigaş pentru frazele sale muzicale sacadate au făcut din el probabil cel mai inovativ cântăreţ de ghitară al vremurilor noastre. El poate lua un feedback pe care să clădească propriul lui fredonat într-o muzică coerentă. Fie că este Rage Against the Machine sau Audioslave, poţi întotdeauna vedea cum răzbate la suprafaţă amprenta lui Morello.
9. John Mayer
Cine, cine, cuuum? Acest artist pop? Ghitarist? Dacă tot ce ai auzit de la Mayer este: „Trupul tău e tărâmul fermecat” sau „Fiice”, atunci trebuie să asculţi noul lui album „Continuum”. N-o fi el Shakespeare, dar cântecul ghitării sale îi vorbeşte sufletului tău. Melodiile sale îi vor face pe cei mai vajnici duri să le fie dor de fosta lor prietenă, iar restul vor merge şi vor plânge în vreun cotlon. Dacă ţi se pare că muzica sa e mult prea tristă, atunci uite-te la cîteva videoclipuri de-ale lui. Figura sa de ghitarist e de nepreţuit.
8. Jack White
Dl White este un ghitarist incredibil de subestimat. Single-urile sale (From the White Stripes) sunt cântate întotdeauna cu doar trei sau patru corzi, iar ritmul său blues simplist şi stilul mofturos l-au făcut să fie ignorat în cea mai mare parte din timp. Totuşi, modul genial în care a folosit Digitech Whammy şi cântarea sa originală ne lasă cele mai memorabile solo-uri de ghitară dintotdeauna. Ascultă numai „Ball and a biscuit” şi vezi dacă se poate să nu-ţi placă acel solo. Unul dintre momentele mele favorite cu Jack White a avut loc în timpul premiilor Grammy din 2004, unde a luat 7 Nation Army şi a făcut un cover la Death Letter a lui Son House (un alt artist pe care a trebuit să îl las în afara listei deşi nu aş fi vrut). Într-un spectacol cu premii care îi sărbătorea pe Justin Timberlake şi pe Miss Eliot, Jack White şi-a luat un răgaz pentru a saluta începuturile şi pe un alt artist născut cu un secol înainte.
7. Jimmy Page
Recunoaşte ca ai dansat pe „Stairway to Heaven”. Muzica lui Page a influenţat atât de mulţi cântăreţi de ghitară din ziua de azi, şi Led Zeppelin a revoluţionat Rock and Roll-ul în combinaţia cu ghitările acustice, banjos şi mandolinele pe când încă mai păstra aceeaşi imagine rock neînfricată. Frazele muzicale ale ghitării sale sunt veşnic întipărite în marea sala a celebrităţilor rock-and-roll. Cât de influent era el? Intră într-un magazin de ghitări şi vei afla. Mii de puşti de 12 ani cântă introul de la Stairway. Acesta este semnul succesului acum.
6. BB King
Da. O sta el jos când cântă, dar te va face să te ridici în picioare. Tonul lui lăptos şi totuşi pătrunzător, vibraţia unică şi abilitatea impecabilă de a-şi exprima emoţiile prin intermediul ghitării i-au câştigat un loc în primii zece. Anii de glorie nu i s-au urcat la cap. E la fel de umil ca întotdeauna atunci când dă bilete în primul rând fanilor ce aşteaptă în parcarea friguroasă ca să-l poată vedea măcar fugitiv. BB King nu cunoaşte corzile şi nici nu cântă vocal şi instrumental în acelaşi timp. Dar este recunoscut la nivel mondial pentru realizările sale ca artist. Aceasta este marca unui ghitarist cu adevărat mare.
5. David Gilmour
Gilmour a devenit faimos prin acordurile de ghitară obsedante în Pink Floyd. Acest ghitarist „înlocuitor” a depăşit toate aşteptările şi a ajutat la formarea muzicalităţii unice Pink Floyd. Te aştepţi oricând să ţi se facă părul măciucă de câte ori auzi unul din solo-urile sale – fie că este prima sau a o suta oară când asculţi.Toată emoţia transmisă de Gilmour prin ghitara sa trăieşte în muzică şi este canalizată prin oricine a dorit vreodată să facă un cover la un cântec Pink Floyd. Ştiu câţiva cântăreţi de ghitară (inclusiv eu însumi) care, de fiecare dată când cântau solo-ul „Comfortably Numb” – fie că erau singuri în dormitoarele lor sau pe scenă – ajungeau mereu fără să vrea la lacrimi, aproape pe punctul de a plânge. Cum poţi să nu te aştepţi ca lucrurile să devină ezoterice şi mistice atunci când vine vorba despre muzică?
4. John Frusciante
Să spunem clar. Froo – Shawn – Tey. În caz că nu-l cunoaşteţi, este ghitaristul principal de la Red Hot Chili Peppers. Frusciante este autorul unei strălucite progresii a corzilor în „Under the Bridge”, intro-ul obsedant din „Californication” , precum şi solo-ul simplist şi fraza muzicală din „Otherside”. Dacă asculţi ocazional Chili Peppers, atunci vă întrebaţi probabil de ce John se situează atât de sus pe listă. Dar o privire mai atentă va dezvălui că frazele sale muzicale simple sunt vârful iceberg-ului. Aruncaţi o privire şi la calităţile sale tehnice din solo-ul „Dani California”. Un pic mai adânc şi ajungeţi la Lyon 06.06.06 pe una din feţele B. John amestecă influenţe de la Page şi Hendrix cu propriile sale nuanţe într-un sunet care este diferit în mod plăcut, dar din punct de vedere muzical au acelaşi efect asupra ta. O melodie ce merită căutată este solo-ul „Ramparts” cu vreo patru ghitări aşezate una peste cealaltă într-o orchestră introspectivă.
3. Stevie Ray Vaughan
Dacă se zguduie casa, nu te mai obosi să ciocăni. Faimoase cuvinte ale lui Stevie. Mulţi îl cunosc probabil deja pentru cover-urile la Hendrix, dar acolo unde s-a oprit Jimi, Stevie a continuat, şi a continuat bine. Elementele lui Hendrix erau vii şi evidente în SRV, dar el a mai amestecat laolaltă propriile sale influenţe pecum Albert King şi propriul lui suflet, pentru a face din sunetul lui un punct de marcă înregistrată în cântecele sale. Îmi amintesc vag un film de publicitate la maşini unde l-am văzut pe Stevie cântând (Pride and Joy) într-o reclamă Nissan. Asta a fost mult înainte să intru cu adevărat în munca lui Vaughan. SRV a fost un artist care putea să cânte chiar şi complet drogat. Când îşi revenea, cânta chiar mai bine. Şi-a regăsit sănătatea, dragostea de viaţă şi de muzică, ceea ce se reflectă în ultimul său album făcut cu un an înainte de moarte „In Step”. Stevie şi-a lăsat amprenta în eter şi în inimile noastre.
2. Jimi Hendrix
Hendrix era faimos pentru multe. Frumoasele acorduri îmbogăţite din „Little Wing”, energia solo-ului din „Voodoo Child”, cover-ul său la cântecul lui Dylan „All Along The Watchtower”, şi solo-ul inversat din „Castles Made of Sand”. Veşnic recunoscut a fi un cântăreţ inovativ nemaipomenit. Scurta dar exploziva lui carieră a influenţat numeroşi artişti mulţi ani după moartea sa şi continuă să-i influenţeze pe muzicienii din ziua de azi. Un asemenea impact într-un interval de timp atât de scurt face din Jimi un adevărat vice-campion. Şi acum, cine este merituosul campion?
1. Robert Johnson
Bobby Jo este numărul unu pe această listă. Fiecare artist a fost fără să ştie influenţat de el. Viaţa lui Johnson începe în Delta fluviului Mississippi, şi este plină de mituri, şi de alegorie. Pactul lui cu diavolul şi cu moartea este plin de folclor şi de misticism, şi asta se adaugă la vocea lui obsedantă şi la cântarea ghitării sale care zguduie pământul. Cântecele sale sunt doar o expresie pură de emoţie fără lanţuri puse. El a pus bazele pentru blues-ul timpuriu, care a fost apoi completat şi cizelat de către toţi artiştii din listă. De asemenea s-a străduit să dărâme barierele sociale. A fi negru la început de secol 20 nu era chiar cea mai bună poziţie. Muzica lui a fost preluată de muzicienii albi şi a ajutat în momentele de tulburări civile din anii şaizeci. Politic sau muzical, Robert Johnson merită să fie numărul unu.
De la figurile din lumea ghitărilor şi până la diferitele tipuri de axe, iată aici topul 10 al celor mai mari cântareţi de ghitară. A strânge talentele care ne-au binecuvântat urechile toţi aceşti ani într-o listă de 10 este la fel de dificil ca a alege ce membre să pierzi şi ce membre să păstrezi. Lista nu este în nici un caz definitivă, ci este o reprezentaţie corectă a unicităţii muzicii create de ghitarist. Pe scurt, aceşti ghitarişti au cântat melodiile care i-au făcut pe oameni în toată firea să plângă, şi probabil au dat o mostră din cum ar arăta o figură de ghitarist în caz în care cineva ar pretinde să cânte acel solo. Desigur că mulţi mari ghitarişti nu au intrat în acest top 10, dar puteţi să vă adăugaţi favoriţii în comentarii.
10. Tom Morello
Este ghitaristul care îşi face ghitara să sune a orice numai a ghitară nu. Cârme de elicopter, zgârieturi de disc, şi faptul că foloseşte un întrerupător ucigaş pentru frazele sale muzicale sacadate au făcut din el probabil cel mai inovativ cântăreţ de ghitară al vremurilor noastre. El poate lua un feedback pe care să clădească propriul lui fredonat într-o muzică coerentă. Fie că este Rage Against the Machine sau Audioslave, poţi întotdeauna vedea cum răzbate la suprafaţă amprenta lui Morello.
9. John Mayer
Cine, cine, cuuum? Acest artist pop? Ghitarist? Dacă tot ce ai auzit de la Mayer este: „Trupul tău e tărâmul fermecat” sau „Fiice”, atunci trebuie să asculţi noul lui album „Continuum”. N-o fi el Shakespeare, dar cântecul ghitării sale îi vorbeşte sufletului tău. Melodiile sale îi vor face pe cei mai vajnici duri să le fie dor de fosta lor prietenă, iar restul vor merge şi vor plânge în vreun cotlon. Dacă ţi se pare că muzica sa e mult prea tristă, atunci uite-te la cîteva videoclipuri de-ale lui. Figura sa de ghitarist e de nepreţuit.
8. Jack White
Dl White este un ghitarist incredibil de subestimat. Single-urile sale (From the White Stripes) sunt cântate întotdeauna cu doar trei sau patru corzi, iar ritmul său blues simplist şi stilul mofturos l-au făcut să fie ignorat în cea mai mare parte din timp. Totuşi, modul genial în care a folosit Digitech Whammy şi cântarea sa originală ne lasă cele mai memorabile solo-uri de ghitară dintotdeauna. Ascultă numai „Ball and a biscuit” şi vezi dacă se poate să nu-ţi placă acel solo. Unul dintre momentele mele favorite cu Jack White a avut loc în timpul premiilor Grammy din 2004, unde a luat 7 Nation Army şi a făcut un cover la Death Letter a lui Son House (un alt artist pe care a trebuit să îl las în afara listei deşi nu aş fi vrut). Într-un spectacol cu premii care îi sărbătorea pe Justin Timberlake şi pe Miss Eliot, Jack White şi-a luat un răgaz pentru a saluta începuturile şi pe un alt artist născut cu un secol înainte.
7. Jimmy Page
Recunoaşte ca ai dansat pe „Stairway to Heaven”. Muzica lui Page a influenţat atât de mulţi cântăreţi de ghitară din ziua de azi, şi Led Zeppelin a revoluţionat Rock and Roll-ul în combinaţia cu ghitările acustice, banjos şi mandolinele pe când încă mai păstra aceeaşi imagine rock neînfricată. Frazele muzicale ale ghitării sale sunt veşnic întipărite în marea sala a celebrităţilor rock-and-roll. Cât de influent era el? Intră într-un magazin de ghitări şi vei afla. Mii de puşti de 12 ani cântă introul de la Stairway. Acesta este semnul succesului acum.
6. BB King
Da. O sta el jos când cântă, dar te va face să te ridici în picioare. Tonul lui lăptos şi totuşi pătrunzător, vibraţia unică şi abilitatea impecabilă de a-şi exprima emoţiile prin intermediul ghitării i-au câştigat un loc în primii zece. Anii de glorie nu i s-au urcat la cap. E la fel de umil ca întotdeauna atunci când dă bilete în primul rând fanilor ce aşteaptă în parcarea friguroasă ca să-l poată vedea măcar fugitiv. BB King nu cunoaşte corzile şi nici nu cântă vocal şi instrumental în acelaşi timp. Dar este recunoscut la nivel mondial pentru realizările sale ca artist. Aceasta este marca unui ghitarist cu adevărat mare.
5. David Gilmour
Gilmour a devenit faimos prin acordurile de ghitară obsedante în Pink Floyd. Acest ghitarist „înlocuitor” a depăşit toate aşteptările şi a ajutat la formarea muzicalităţii unice Pink Floyd. Te aştepţi oricând să ţi se facă părul măciucă de câte ori auzi unul din solo-urile sale – fie că este prima sau a o suta oară când asculţi.Toată emoţia transmisă de Gilmour prin ghitara sa trăieşte în muzică şi este canalizată prin oricine a dorit vreodată să facă un cover la un cântec Pink Floyd. Ştiu câţiva cântăreţi de ghitară (inclusiv eu însumi) care, de fiecare dată când cântau solo-ul „Comfortably Numb” – fie că erau singuri în dormitoarele lor sau pe scenă – ajungeau mereu fără să vrea la lacrimi, aproape pe punctul de a plânge. Cum poţi să nu te aştepţi ca lucrurile să devină ezoterice şi mistice atunci când vine vorba despre muzică?
4. John Frusciante
Să spunem clar. Froo – Shawn – Tey. În caz că nu-l cunoaşteţi, este ghitaristul principal de la Red Hot Chili Peppers. Frusciante este autorul unei strălucite progresii a corzilor în „Under the Bridge”, intro-ul obsedant din „Californication” , precum şi solo-ul simplist şi fraza muzicală din „Otherside”. Dacă asculţi ocazional Chili Peppers, atunci vă întrebaţi probabil de ce John se situează atât de sus pe listă. Dar o privire mai atentă va dezvălui că frazele sale muzicale simple sunt vârful iceberg-ului. Aruncaţi o privire şi la calităţile sale tehnice din solo-ul „Dani California”. Un pic mai adânc şi ajungeţi la Lyon 06.06.06 pe una din feţele B. John amestecă influenţe de la Page şi Hendrix cu propriile sale nuanţe într-un sunet care este diferit în mod plăcut, dar din punct de vedere muzical au acelaşi efect asupra ta. O melodie ce merită căutată este solo-ul „Ramparts” cu vreo patru ghitări aşezate una peste cealaltă într-o orchestră introspectivă.
3. Stevie Ray Vaughan
Dacă se zguduie casa, nu te mai obosi să ciocăni. Faimoase cuvinte ale lui Stevie. Mulţi îl cunosc probabil deja pentru cover-urile la Hendrix, dar acolo unde s-a oprit Jimi, Stevie a continuat, şi a continuat bine. Elementele lui Hendrix erau vii şi evidente în SRV, dar el a mai amestecat laolaltă propriile sale influenţe pecum Albert King şi propriul lui suflet, pentru a face din sunetul lui un punct de marcă înregistrată în cântecele sale. Îmi amintesc vag un film de publicitate la maşini unde l-am văzut pe Stevie cântând (Pride and Joy) într-o reclamă Nissan. Asta a fost mult înainte să intru cu adevărat în munca lui Vaughan. SRV a fost un artist care putea să cânte chiar şi complet drogat. Când îşi revenea, cânta chiar mai bine. Şi-a regăsit sănătatea, dragostea de viaţă şi de muzică, ceea ce se reflectă în ultimul său album făcut cu un an înainte de moarte „In Step”. Stevie şi-a lăsat amprenta în eter şi în inimile noastre.
2. Jimi Hendrix
Hendrix era faimos pentru multe. Frumoasele acorduri îmbogăţite din „Little Wing”, energia solo-ului din „Voodoo Child”, cover-ul său la cântecul lui Dylan „All Along The Watchtower”, şi solo-ul inversat din „Castles Made of Sand”. Veşnic recunoscut a fi un cântăreţ inovativ nemaipomenit. Scurta dar exploziva lui carieră a influenţat numeroşi artişti mulţi ani după moartea sa şi continuă să-i influenţeze pe muzicienii din ziua de azi. Un asemenea impact într-un interval de timp atât de scurt face din Jimi un adevărat vice-campion. Şi acum, cine este merituosul campion?
1. Robert Johnson
Bobby Jo este numărul unu pe această listă. Fiecare artist a fost fără să ştie influenţat de el. Viaţa lui Johnson începe în Delta fluviului Mississippi, şi este plină de mituri, şi de alegorie. Pactul lui cu diavolul şi cu moartea este plin de folclor şi de misticism, şi asta se adaugă la vocea lui obsedantă şi la cântarea ghitării sale care zguduie pământul. Cântecele sale sunt doar o expresie pură de emoţie fără lanţuri puse. El a pus bazele pentru blues-ul timpuriu, care a fost apoi completat şi cizelat de către toţi artiştii din listă. De asemenea s-a străduit să dărâme barierele sociale. A fi negru la început de secol 20 nu era chiar cea mai bună poziţie. Muzica lui a fost preluată de muzicienii albi şi a ajutat în momentele de tulburări civile din anii şaizeci. Politic sau muzical, Robert Johnson merită să fie numărul unu.
