Hristos (Iisus) spunea apostolilor lui, ei trebuie să vegheze fără întrerupere în prezenţa şi în absenţa Lui, ca ei să vadă venirea împărăţiei Lui (Marcu 13:37).
Unii dintre ei au devenit nerăbdători (2 Tesaloniceni:2). Pe de altă parte este amintit că Pavel, Iacob, Petru şi Ioan pentru a preveni uitarea credinţei au scris scrisori fraţilor lor creştini prin care aceştia sunt avertizaţi să nu-şi piardă nădejdea şi credinţa în sosirea împărăţiei lui Dumnezeu (Evrei 10:25, 10:37; Iacob 5:7-8; 1 Petru:47; 2 Petru 3:1-15; 1 Ioan 2:18, 2:28).
Acest fapt nu este recunoscut de istoricii şi teologii creştini, care afirmă de exemplu că Epistola către evrei n-a fost scrisă de fapt de Pavel.[2]
În enciclopedia biblică franceză, Dictionnaire de la Bible este amintit: „Ar fi o osteneală zadarnică, să încercăm să tăgăduim cu orice preţ, vegherea şi aşteptarea sfârşitului lumii, care stă scris clar în Noul Testament... În creştinismul timpuriu... aşteptarea Parusiei (Revenirea lui Iisus) a jucat un rol important şi poate fi găsit la începutul şi sfârşitul Noului Testament.”
[modificare]
Rai
Cuvântul slav rai este direct împrumutat de la cuvântul persan ray, ceea ce înseamnă fericirea şi strălucirea cerească.[3]
Denumiri în diverse religii:
Creştinism - Rai
Islam - Djanne (arab. "minune")
Iudaism - şamaim ("cer")
Prin rai (cer) se înţelege în diferite religii locul în care vine sufletul omului merituos după moarte. În acest loc nu ar exista griji pentru necesităţi, astfel ca fericirea sufletească să fie posibilă.
De cele mai multe ori însă, există îndatoriri, care trebuie respectate, până a putea ajunge acolo. În creştinism, de exemplu, cel doritor să ajungă în rai trebuie să creadă în Isus Hristos şi eventual să urmeze ritualurile unei culte creştine. Se susţine de către diverse culte că ajungerea în Paradis reprezintă eliberarea de toate lucrurile pământeşti şi axarea pe o viaţă (strict) religioasă.
Împărăţia cerului (greacă: basileia tou theau) în Iudaism instaurarea domniei lui YHWH în Israel şi terminarea exilului evreilor, iar în creştinism înseamnă mântuirea lumii.
Imaginările raiului sunt foarte multe şi dau o privire interesantă asupra necesităţilor şi nostalgiilor culturii respective. Pentru creştini acesta a fost pentru mare parte din Evul mediu Sfântul Ierusalim, mai târziu Grădina Edenului, Grădina Mănăstirii, care era făcută după dorinţele Raiului. Punct important al acestor închipuiri a fost grădina franceză în stil baroc. După Iluminism imaginările despre grădina Paradisului au fost înlocuite tot mai mult cu un peisaj străvechi, o lume dinaintea civilizaţiei, deci tot în faţa căderii în păcat. Pentru ecologiştii din ziua de astăzi, Raiul este mai mult o pustietate, o pădure străveche sau un biotop.
Conform Bibliei, Grădina Edenului a fost creată de Dumnezeu în a şasea zi. Acolo i-a aşezat pe Adam şi Eva. După ce au fost izgoniţi din rai, Grădina Raiului reapare în Biblie ca „sânul lui Avraam”.
