Groapa Tonga

Groapa se află la capătul de nord al zonei de subducţie Kermadec-Tonga, o zonă de subducţie activă unde Placa Pacifică este subdusă sub Placa Tonga şi Placa indo-australiană. Groapa Tonga se extinde la nord-nord-est de Insulele Kermadec la nord de Insula de Nord din Noua Zeelandă. Groapa se transformă de la nord-vest de Placa Tonga şi devine o zonă fisurată. Convergenţa are loc la o rată estimată la aproximativ 15 cm pe an (de Lonsdale, 1986); cu toate acestea, măsurătorile recente făcute prin satelit de Global Positioning indică în unele locuri o convergenţă de 24 de centimetri pe an în nordul groapei Tonga, care este viteza cea mai rapidă înregistrată de o placă de pe planetă, ca rezultat este zona de pe Pământ cu cea mai activă seismicitate din manta.[1] Astfel de gropi oceanice sunt locuri importante pentru formarea a ceea ce va deveni crusta continentală şi pentru reciclarea materialelor înapoi în manta. De-a lungul groapei Tonga mantia se topeşte iar derivatele sunt transferate către manta, şi sedimentele oceanice abisale şi fragmente ale scoarţei oceanice sunt colectate. Groapa este ultimul loc de odihnă al generatorului termoelectric cu radioizotopi din misiunea Apollo 13. [modificare] Particularitate În 1953, pe marginea groapei a fost descoperit cel mai înalt munte submarin, acesta are 8325 metri şi vârful său este la 365 metri sub nivelul mării.[2]