Ana Novac

Zimra Harsányi, care şi-a luat pseudonimul de scriitoare Ana Novac, s-a născut în anul 1929, la Dej, judeţul Someş, din Transilvania. La vârsta de 11 ani, s-a văzut cetăţeană maghiară, ca urmare a Dictatului de la Viena. La vârsta de 14 ani a fost deportată de autorităţile fasciste maghiare în lagărele naţional-socialiste de concentrare Auschwitz şi Płaszów. Părinţii Zimrei, precum şi fratele său au pierit în lagăr. După eliberarea din lagăr, a revenit în România, recuperându-şi cetăţenia română. Şi-a completat jurnalul început, încă de la vârsta de 11 ani, înainte de deportare şi continuat, în condiţiile extrem de periculoase din lagăr, descriind, între altele, condiţiile călătoriei din Transilvania la Auschwitz. În anii 1950 devenise o dramaturgă deosebit de apreciată în mediile scriitorilor din România, fiind susţinută de scriitori cunoscuţi: Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi. Anei Novac i s-a intentat un proces pentru că a criticat, în piesele sale, regimul lui Ceauşescu, abia instalat. Piesele sale au avut un succes răsunător în Uniunea Sovietică şi în Ungaria. Ana Novac a fost exclusă din Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România, iar în 1966, s-a exilat. A trăit câtva timp în Ungaria, apoi în Berlinul Occidental, unde s-a instalat pentru câtva timp şi unde a făcut cunoştinţă cu Günter Grass. După un an, a plecat în Franţa, la Paris, în timpul evenimentelor din mai 1968, unde s-a stabilit. La Paris, a continuat să scrie piese de teatru, eseuri şi romane biografice. I se întâmpla să scrie o piesă de teatru într-o singură noapte. Frecventând Café de Flore, Ana Novac a întâlnit numeroşi intelectuali francezi, printre care nu lipseau Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Eugène Ionesco.