Join US!

01 septembrie 2011

Albert Apponyi

Albert Apponyi, conte de Nagyappony, (n. 29 mai 1846, Viena - d. 7 februarie 1933 Geneva), a fost un politician maghiar, scriitor, memorialist, ministru al învăţământului în Regatul Ungariei. [modificare] Biografie Politician şi ministru maghiar, face parte dintr-o bogată familie nobiliară. În 1872 a devenit membru în Partidul lui Ferenc Deák (liberal), după care a aderat la cercurile conservatoare. Din 1878 a fost lider al opoziţiei, care reunea grupările formate din adversarii reconcilierii cu Austria în cadrul Ausgleich-ului. În 1899 a ajuns la guvernare, iar între 1901 şi 1903 a fost şeful Camerei Deputaţilor. La sfârşitul anului 1903 părăseşte Partidul Principal Liber, şi reintră în opoziţie, în Partidul Naţional. Din noiembrie 1904 face parte din alianţa din opoziţie, iar în decembrie 1904 intră în Partidul Independent al căreu lider este până la sfîrşitul Primului război mondial. Din 8 aprilie 1906 - 17 ianuarie 1910 intră în coaliţia de guvernare ca ministru al învăţământului. La 1 aprilie respectiv 9 mai 1907 Parlamentul Ungariei a adoptat legile învăţământului iniţiate de Apponyi, prin care a fost abrogată legea liberală a învăţământului (legea XXXVIII din 7 decembrie 1868). Legile Apponyi vizau şicanarea şcolilor confesionale germane, române, slovace şi sârbe, în vederea amplificării procesului de maghiarizare a Transleithaniei (Regatul Ungariei în cadrul Imperiului Austro-Ungar). Legile Apponyi au adus atingere şi legii liberale a naţionalităţilor (legea XLIV din 7 decembrie 1868), fapt care a acutizat nemulţumirea minorităţilor din Transleithania. în 1910 este membru al fracţiunii kossuthiste, iar din 1914 devine liderul acestui partid. Din 15 iunie 1917 până în 8 mai 1918 reocupă funcţia de ministru al învăţâmăntului. După primul război mondial a fost şeful delegaţiei de pace a Ungariei la Paris.