Join US!

28 august 2011

T.S. Eliot

S-a născut în St.Louis, Missouri şi a fost mezinul răsfăţat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară şi poetă aspirantă, este cea care îi face cunoştinţa cu poezia. În 1910, Eliot îşi încheie studiile de filozofie la Harvard, deşi frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universităţii din Sorbona, iar în Anglia va studia şi la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlneşte aici pe Vivienne Haigh-Wood (1888 - 1947), o guvernantă, dansatoare şi morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătoreşte cu ea. După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării, scrie poemul Ţara pustie, devenit simbolul generaţiei postbelice, generaţie deziluzionată şi debusolată, şi totodată piatră de temelie a poeziei moderne. În 1933 divorţează de Vivienne, care va fi apoi internată într-un spital de boli mentale. În 1930 scrie Miercurea păresimilor ( Ash Wednesday) şi ultimul ciclu, Patru cvartete (Four quartets) apare în 1940. Volumul său Old Possum's Book of Practical Cats, pe care l-a scris pentru nepotii sai, s-a transformat în libretul musicalului Cats şi a rămas pentru câteva decenii consecutiv un mare hit pe Broadway. În 1957 se căsătoreşte în secret cu Valery Fletcher (n. 17 august 1926), fosta lui secretară, o femeie cu 38 de ani mai tânără. Moare la 4 ianuarie 1965 la Londra. Corpul îi este incinerat şi, conform dorinţei sale, cenuşa este dusă în satul din care strămoşii lui emigraseră spre America.