Serghei Esenin

Născut într-o familie de ţărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinţii săi în copilărie şi a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreţinut muncind ca şi corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an şi jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus şi a devenit un apropiat al poeţilor Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev şi Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înţelegerea formei, în timp ce Blok şi Kliuev l-au învăţat lirica. [modificare] Anii maturităţii În 1915, Serghei Esenin a publicat prima sa carte de poezii, intitulată Raduniţa, urmată curând de Slujbă pentru morţi (1916). Prin poeziile sale pătrunzătoare despre dragoste şi despre viaţa simplă devenise unul dintre cei mai populari poeţi din vremea sa. În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluţia din Octombrie din 1917, Rusia a ieşit din Primul Război Mondial. Crezînd că revoluţia va aduce o viaţă mai bună, a susţinut-o pentru o perioadă scurtă, dar, curând, a devenit dezamăgit şi, uneori, chiar a criticat regimul bolşevic în poezii ca Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit. În septembrie 1918, Esenin şi-a înfiinţat propria editură, numită "Трудовая Артель Художников Слова" („Compania de muncă a artiştilor cuvântulului din Moscova.") [modificare] Viaţa sentimentală Dăruit cu frumuseţe fizică şi cu o personalitate romantică, s-a îndrăgostit frecvent şi, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În timpul epurării staliniste, Iuri Esenin a fost arestat şi a murit în 1937, într-un lagăr de muncă forţată din Gulag. În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actriţa Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, şi un fiu, Constantin. Isadora Duncan şi Esenin în 1923 În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris, Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reuşit să comunice în limba franceză şi s-au căsătorit în 2 mai 1922. Esenin şi-a însoţit noua şi celebra soţie într-un turneu prin Europa şi prin Statele Unite ale Americii, dar în acest punct al vieţii, dependenţa faţă de alcool scăpase de sub control. Adesea aflat sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, în timpul unor crize violente de furie, Esenin a distrus camere de hotel sau a provocat scandaluri în restaurante, acţiuni care au avut parte de multă publicitate în presa lumii. Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă şi, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relaţie cu actriţa Augusta Miklaşevskaia şi se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obţinut divorţul de Isadora Duncan. Relaţia lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârşit tragic: la un an după moartea lui, ea s-a sinucis la mormântul acestuia. Comportamentul lui Esenin a devenit tot mai dezechilibrat şi, în acelaşi an, are un fiu, Alexandr, cu poeta Nadejda Volpin. Serghei Esenin nu a apucat să-şi cunoască acest fiu, dar Alexander Esenin-Volpin a devenit un poet important şi un activist în mişcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960, alături de Andrei Saharov şi de alţii. După ce s-a stabilit în Statele Unite, Esenin-Volpin a devenit un matematician respectat. Esenin pe patul de moarte în 1925 Ultimii doi ani din viaţa lui Esenin au fost plini de rătăciri constante şi comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaşte şi se căsătoreşte cu a cincea soţie, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală şi a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, şi-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg. Întâlnindu-l întâmplător pe Esenin în 1925, Vladimir Maiakovski nota: ... Cu mare greutate l-am recunoscut pe Esenin. Tot cu greutate, i-am refuzat invitaţiile insistente de a merge împreună să bem ceva, invitaţii însoţite de fluturatul unui teanc gros de bancnote. Toată ziua am avut în faţa mea imaginea lui deprimantă, iar seara, desigur, am discutat cu colegii mei despre ce s-ar putea face cu Esenin. Din nefericire, în asemenea situaţie, toată lumea se mărgineşte la discuţii. Potrivit memoriilor lui Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, vieţi (1961), Esenin era întotdeauna înconjurat de sateliţi. Cel mai trist lucru era să vezi, alături dse Esenin, un grup întâmplător de oameni care nu aveau nimic de-a face cu literatura, ci doar le plăcea (şi le mai place) să bea vodca altuia, să se încălzească la faima altuia şi să se ascundă în spatele autorităţii sale. Şi totuşi, nu roiul acesta negru l-a distrus, el i-a atras spre el. El ştia cât valorează ei; dar în starea lui, găsea că e mai uşor să fie împreună cu oameni pe care îi dispreţuia.