31 august 2011
Feodor Dostoievski
Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Dostoevsky ascultă, n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, ale cărui opere au avut un efect profund şi de durată asupra ficţiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conştiinţă extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane şi analiza politicii sociale şi spirituale a societăţii din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice şi el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existenţialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existenţialism scrisă vreodată”.
Este unul dintre cei mai importanţi autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară şi filosofică la criza socială şi spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale şi paradoxale, aflate într-o permanentă şi pasionantă căutare a armoniei sociale şi umane, marcate de un profund psihologism şi tragism.
Cărţile sale sunt traduse şi comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru şi filme celebre.