Staţia Spaţială Internaţională

Staţia Spaţială Internaţională (engleză The International Space Station, ISS) este o staţie spaţială experimentală aflată în spaţiu. Ea poate servi ca spaţiu locuibil pentru un echipaj, post de comandă pentru operaţii pe orbită în jurul Pământului şi ca port de întâlnire şi acostare pentru mici nave spaţiale.[1] Scopul pentru care este construită este studiul efectelor microgravitaţiei şi a menţinerii vieţii în spaţiu şi ca platformă de observaţie astronomică şi a Pământului.[1] Fiind plasată pe orbită la o altitudine ce variază între 319,6 km şi 346,9 km,[2] este o structură artificială din spaţiu care poate fi văzută cu ochiul liber de pe Pământ.[3] Staţia Spaţială Internaţională este un proiect la care participă cinci mari agenţii spaţiale: NASA (Statele Unite ale Americii), RKA (Rusia), JAXA (Japonia), CSA (Canada) şi ESA (o asociaţie de mai multe ţări europene).[4] Între anii 1963 - 1966 s-a folosit experienţa câştigată în cadrul programului Apollo pentru a concepe o staţie spaţială pe orbita terestră, care să fie locuită permanent de un echipaj şi care să permită activităţi de laborator, observaţii astronomice, operaţii de montaj, şi să fie depozite de piese, întreţinere, nod de transport şi legătură. În anii 1970 au fost lansate şase modele de staţii de tip Saliut şi staţia Skylab[5] Laboratorul Skylab, lansat pe orbită în data de 14 mai 1973 cu ajutorul unei rachete Saturn V modificate, din care doar primele două etaje serveau la propulsie, al treilea fiind înlocuit cu staţia propriu-zisă[6] va fi prima staţie care va demonstra posibilităţile. În aprilie 1983 preşedintele SUA Ronald Reagan cere NASA să conceapă proiectul unei staţii spaţiale, iar în data de 25 ianuarie 1984, în Discursul despre starea uniunii anunţă intenţia de a fi construită, prin colaborare internaţională.[7] Costurile sunt estimate la opt miliarde de USD.[8] În 27 iulie NASA înfiinţează în acest scop un birou de studii. În data de 31 ianuarie 1985 Agenţia spaţială europeană (ESA) aderă la proiect, urmată de în 16 aprilie de Canada şi în 9 mai de Japonia. Explozia navetei Challenger în 28 ianuarie 1986 amână planurile NASA şi duce la o revizuire completă a programului spaţial. În 20 august sunt terminate noile planuri, costurile fiind evaluate la 12,2 miliarde USD.[8] În 1987, reevaluările succesive ale NASA şi ale Academiei Naţionale de Ştiinţe (engleză National Academy of Sciences) estimează costurile la 25 - 30 miliarde USD.[8] În 16 iulie 1988, preşedintele Ronald Reagan botează staţia spaţială cu numele de Freedom (română Libertatea),[9] însă în acestă variantă staţia nu va fi construită niciodată. În 1993 administraţia Clinton invită Rusia să participe la un proiect revăzut, bazat pe planurile staţiei Freedom şi a staţiei ruseşti Mir 2, care trebuia să urmeze staţiei spaţiale Mir,[5][10] proiect redenumit Alpha.[11] În februarie preşedintele Bill Clinton cere NASA reducerea drastică a costurilor, ceea ce duce la o nouă concepţie. Americanii consideră că marea experienţă a ruşilor în domeniul misiunilor lungi la bordul staţiilor spaţiale îi va feri de repetarea costisitoare a erorilor strategice sau tehnice. Raportul US General Accounting Office (GAO) estimează reducerea costurilor prin colaborare de la 19,4 miliarde USD la 17,4 miliarde.[11] În 16 decembrie NASA şi Agenţia Cosmică Rusă (rusă Rousskoye Kosmitcheskoye Agentsvo) (RKA), încheie un acord privind 10 zboruri ale navetei spre staţia spaţială Mir, iar în data de 23 iunie 1994 NASA este de acord cu plata unei sume de 400 de milioane USD. În 13 iunie 1995 costurile sunt estimate la 93,9 miliarde USD, dintre care 50,5 miliarde pentru zborul navetelor.[12] Între 1995 - 1998 sunt efectuate câteva zboruri în care 11 astronauţi americani acumulează 975 de zile la bordul staţiei Mir.[13] Navetele americane acostează de nouă ori la Mir şi aduc oameni, cele necesare vieţii şi materiale.[14][15] În 14 octombrie 1997 Brazilia aderă la proiect, iar în 11 ianuarie 1998 15 naţini semnează la Washington, DC un acord pentru construirea staţiei.[10] Actual, 16 naţiuni participă la proiect: SUA, 11 state din Europa (Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Regatul Unit, Spania, Suedia), Canada, Japonia, Brazilia şi Rusia.[16] Deoarece ruşii consideră denumirea „Alpha” nepotrivită, considerând că ei sunt cei care au creat prima staţie spaţială, staţia este denumită simplu Staţia Spaţială Internaţională (engleză International space station) (ISS). În 20 noiembrie 1998 este lansat pe orbită de la cosmodromul Baikonur primul element al SSI, modulul Zarea (română Zorile), cu ajutorul unei rachete Proton.[10] În octombrie 2005 ca urmare a accidentelor navetelor, NASA a anunţă că până la sfârşitul programului se vor efectua doar 18 zboruri. Acestea vor transporta modulul Columbus şi modului japonez JEM, însă platforma solară rusă[17] şi centrifuga japoneză[14] nu vor fi trimise.