Join US!

13 iulie 2011

Revoluţia americană

Revoluţia americană cuprinde o serie de evenimente de natură politică, economică, militară, organizatorică şi legislativă petrecute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mai exact între 1763 şi 1791, care au culminat cu apariţia unui stat independent şi suveran în America de Nord, Statele Unite ale Americii. Revoluţia americană a fost unul din evenimentele majore al epocii moderne, care s-a desfăşurat sub forma unor serii de revolte şi transformări ale modului de gândire al coloniştilor, apoi sub forma unui război, numit Războiul de independenţă al Statelor Unite ale Americii, care a avut loc între cele 13 colonii britanice din America de Nord şi ţara lor de origine, Marea Britanie, urmat de organizări economice, structurale, politice, statale şi legislative unice şi novatoare în istoria modernă. Revoluţia americană a avut trei consecinţe importante: cucerirea independenţei celor 13 colonii faţă de Marea Britanie, recunoscută oficial prin Tratatul de la Versailles (1783), formarea unui stat federal continuu deschis expansiunii şi formarea unui sistem de guvernare al acestei ţări bazat pe Constituţia Statelor Unite din 1787, care punea bazele unei republici federale numită Statele Unite ale Americii, în care conducerea este bazată pe suveranitatea poporului şi separarea tripartită a puterilor în stat (legislativă, executivă şi judiciară). Era revoluţionară a început în 1763, când pericolul militar exercitat de Franţa se terminase şi Marea Britanie a introdus o serie de taxe care au fost considerate ilegale de către colonişti. După o serie de proteste, dintre care cele mai proeminente au fost cele din Boston, britanicii au trimis trupe militare de intervenţie. Ca rezultat, coloniştii americani au mobilizat trupele lor de miliţie până în punctul critic în care luptele au izbucnit (1775). Deşi loialiştii reprezentau aproximativ 15 - 20 % din întreaga populaţie de 2,2 milioane a coloniilor, iar patrioţii controlau circa 80 - 90 % din teritoriul celor 13 colonii, britanicii nu au putut controla mai mult decât câteva din oraşele de pe coasta Atlanticului. Punctul cel mai de seamă al Revoluţiei americane a fost, fără îndoială, Declaraţia de Independenţă, care a condus la crearea de către cele 13 colonii a Statelor Unite ale Americii. Ulterior, americanii au creat o alianţă cu Franţa, în 1778, care a determinat o echilibrare a forţelor militare terestre şi navale. Două armate majore britanice au fost capturate la Saratoga în 1777 şi Yorktown din 1781, conducând la pacea încheiată în 1783 la Paris prin recunoaşterea Statelor Unite ale Americii ca naţiune independentă şi suverană mărginită la nord de Canada britanică, la sud de Florida spaniolă şi la vest de fluviul Mississippi.[1] Epoca revoluţiei americane s-a încheiat în 1791, după consolidarea Statelor Unite, adoptarea Constituţiei acestora în 1787, aderarea tuturor celor treisprezece state la entitatea statală nou creată (1787 - 1790), crearea instituţiei prezidenţiale, alegerea lui George Washington ca întâiul preşedinte al ţării în 1789, începerea creşterea Uniunii prin aderarea Republicii Vermont ca cel de-al patrusprezecelea stat al său la 4 martie 1791 şi amendarea / corectarea / îmbunătăţirea Constituţiei cu primele zece amendamente cunoscute sub numele generic de [The] United States Bill of Rights (1789 - 1791). Revoluţia a cuprins o serie de mişcări deosebite pe plan ideatic, intelectual, politic, conceptual şi legislativ, care se întâmplaseră în societatea americană timpurie, aşa cum a fost ideea modernă de republicanism, care a fost larg îmbrăţişată de populaţia coloniilor. În unele dintre viitoarele state, discuţii politice aprinse despre democraţie au consolidat ideile care au fost ulterior aplicate în legislaţie şi practică pentru crearea a ceea ce a devenit Statele Unite. Masiva "mutare" spre republicanism şi spre continua creştere a rolului democraţiei au creat o tranziţie treptată spre un alt fel de ordonare ierarhică socială şi au format bazele solide ale eticii şi valorilor politicii americane de mai târziu.[2] Revoluţia americană a fost, cronologic, a doua mare revoluţie a epocii moderne, după Revoluţia engleză şi urmată apoi de Revoluţia franceză.