Războiul franco-prusac sau Războiul franco-german, de multe ori numit în Franţa Războiul din 1870 (19 iulie 1870-10 mai 1871) a fost un conflict dintre Franţa şi Prusia, care a fost sprijinită de Confederaţia Germană de Nord şi statele sud-germane Baden, Württemberg şi Bavaria. Impunătoarea victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei şi la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia. A reprezentat de asemenea sfârşitul domniei lui Napoleon al III-lea şi a celui de Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparaţiilor de război, Franţa a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deţine până la sfârşitul Primului Război Mondial.
Telegrama de la Ems a constituit pretextul declanşării războiului franco-prusac din anii 1870-1871. Din cauza nereuşitei politicii lui Napoleon al II-lea din ultimii ani, o parte din clasa conducătoare franceză era nemulţumită de politica împăratului. Curentul republican se întăreşte şi în fruntea lui stă strălucitul orator Léon Gambetta.
În rândul muncitorimii franceze se răspândiseră tot mai mult ideile socialiste, cele mai multe sub influenţa lui Proudhon şi Blanqui. În ianuarie 1870, prinţul Pierre Bonaparte a fost ucis de gazetarul republican Victor Noir. Ca expresie a creşterii curentului republican, peste 200.000 oameni iau parte la înmormântarea acestuia sub lozinca „Trăiască Republica”.
Napoleon al III-lea a luat o serie de măsuri represive, dar văzând ca acestea nu stăpânesc curentul republican, a găsit soluţia nefericită de a se angaja într-un război împotriva Prusiei, cu convingerea că, împiedicând unirea Germaniei sub conducerea Prusiei, pătura conducătoare din Franţa se va strânge în jurul lui.
În prima fază Prusia s-a asigurat de neutralitatea Italiei, Rusiei şi Marii Britanii în eventualitatea unui război cu Franţa. Escaladarea tensiunilor a culminat cu refuzul Franţei de a accepta ca şi succesor la tronul vacant al Spaniei a prinţului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen. Franţa a trimis un ultimatum lui Wilhelm I al Prusiei, aflat în vacanţă, cerând retragerea candidaturii la tronul Spaniei şi scuze publice. Aici intervine geniul machiavelic al cancelarului Otto von Bismarck. Întâlnirea a fost descrisă în două moduri diferite pentru publicul francez şi german. Pentru francezi în comunicat se dădea de înţeles că ambasadorul francez a fost jignit de Wilhelm I, iar pentru germani era exact contrariul.
În ziua de 19 iulie 1870 Franţa declară război Prusiei. Napoleon al III-lea a început războiul deşi Franţa nu era pregătită. Armata nu avea nici o conducere pricepută şi nici cele necesare ducerii unui război. Lipseau până şi hărţile. Prusia era mult mai bine pregătită şi numărul soldaţilor prusaci era aproape dublu. Cu toată bărbăţia soldatului francez, armata franceză a suferit de la început înfrângeri una dupa alta. La Metz şi Sedan armatele franceze au fost înconjurate de prusaci. Deşi un general francez i-a propus lui Napoleon să-şi croiască drum prin luptă spre liniile franceze sau să piară pe câmpul de onoare, împăratul s-a predat împreună cu întreaga armată.
Când poporul Parisului a aflat de capitularea de la Sedan s-a răsculat sub lozinca: „Vrem Republică şi apărarea patriei”. Sub presiunea populară, Gambetta şi alţi câţiva deputaţi republicani proclamă republica. Se instaurează un guvern provizoriu care a luat numele de Guvern de Apărare Naţională. În acest guvern au intrat republicani, printre care şi Gambetta, dar şi mulţi monarhişti reacţionari, printre care generalul Trochu, care a preluat ministerul de război. Acest minister nu era ataşat maselor populare.
Pentru muncitorime şi pentru întregul popor francez ameninţarea lui Bismarck devenise o primejdie naţională. După dezastrul de la Sedan trupele germane îşi deschiseseră drumul spre capitala Franţei. Poporul trebuia deci să-şi asigure un guvern care să apere şi nu să trădeze interesele naţionale ale ţării. Poporul francez era hotărât să apere Franţa şi Parisul. Se formează batalioane compuse din muncitori, meseriaşi, funcţionari şi ţărani.
La 19 septembrie 1870, când Germania a trecut la asediul Parisului, populaţia Franţei era încă în febra înarmării. Gambetta la rândul lui cerea organizarea apărării. Plecând în provincie, el organizează o nouă armată pentru acţiuni ofensive, recucerind oraşul Orleans. O parte din această armată, numită Armata Loarei, se uneşte cu armata din răsărit şi sprijină oraşul Belfort, care rezistă astfel până la sfârşitul războiului.
[ascunde]
Războiul franco-prusac
Wissembourg – Spicheren – Wörth – Borny-Colombey – Strasbourg – Toul – Mars-la-Tour – Gravelotte – Metz – Beaumont – Noisseville – Sedan – Bellevue – Coulmiers – Havana – Amiens – Beaune-la-Rolande – Villepion – Loigny-Poupry – Beaugency – Hallue – Bapaume – Villersexel – Le Mans – Lisaine – Saint-Quentin – Paris – Belfort
În 31 octombrie 1870 mulţimea manifestează împotriva uneltirilor guvernului şi a trădării generalilor armatelor franceze. Grupări conduse de blanquişti încearcă răsturnarea guvernului şi formarea unui nou guvern revoluţionar. Dar Trochu, ministrul de război, reuşeşte să aresteze 60 dintre conducătorii răscoalei, iar pe Auguste Blanqui care reuşise să fugă îl condamnă în lipsă la moarte. Situaţia economică a Parisului era grea. Se simţea mai ales lipsa alimentelor şi a combustibililor. Preţurile urcau vertiginos.
În această situaţie se afla Parisul la 16 decembrie 1870, când artileria prusacă a început bombardarea oraşului. La 28 ianuarie 1871 guvernul francez ajunge la un compromis cu armata prusacă în privinţa încheierii armistiţiului.
Războiul franco-prusac sau Războiul franco-german, de multe ori numit în Franţa Războiul din 1870 (19 iulie 1870-10 mai 1871) a fost un conflict dintre Franţa şi Prusia, care a fost sprijinită de Confederaţia Germană de Nord şi statele sud-germane Baden, Württemberg şi Bavaria. Impunătoarea victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei şi la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia. A reprezentat de asemenea sfârşitul domniei lui Napoleon al III-lea şi a celui de Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparaţiilor de război, Franţa a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deţine până la sfârşitul Primului Război Mondial.
Telegrama de la Ems a constituit pretextul declanşării războiului franco-prusac din anii 1870-1871. Din cauza nereuşitei politicii lui Napoleon al II-lea din ultimii ani, o parte din clasa conducătoare franceză era nemulţumită de politica împăratului. Curentul republican se întăreşte şi în fruntea lui stă strălucitul orator Léon Gambetta.
În rândul muncitorimii franceze se răspândiseră tot mai mult ideile socialiste, cele mai multe sub influenţa lui Proudhon şi Blanqui. În ianuarie 1870, prinţul Pierre Bonaparte a fost ucis de gazetarul republican Victor Noir. Ca expresie a creşterii curentului republican, peste 200.000 oameni iau parte la înmormântarea acestuia sub lozinca „Trăiască Republica”.
Napoleon al III-lea a luat o serie de măsuri represive, dar văzând ca acestea nu stăpânesc curentul republican, a găsit soluţia nefericită de a se angaja într-un război împotriva Prusiei, cu convingerea că, împiedicând unirea Germaniei sub conducerea Prusiei, pătura conducătoare din Franţa se va strânge în jurul lui.
În prima fază Prusia s-a asigurat de neutralitatea Italiei, Rusiei şi Marii Britanii în eventualitatea unui război cu Franţa. Escaladarea tensiunilor a culminat cu refuzul Franţei de a accepta ca şi succesor la tronul vacant al Spaniei a prinţului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen. Franţa a trimis un ultimatum lui Wilhelm I al Prusiei, aflat în vacanţă, cerând retragerea candidaturii la tronul Spaniei şi scuze publice. Aici intervine geniul machiavelic al cancelarului Otto von Bismarck. Întâlnirea a fost descrisă în două moduri diferite pentru publicul francez şi german. Pentru francezi în comunicat se dădea de înţeles că ambasadorul francez a fost jignit de Wilhelm I, iar pentru germani era exact contrariul.
În ziua de 19 iulie 1870 Franţa declară război Prusiei. Napoleon al III-lea a început războiul deşi Franţa nu era pregătită. Armata nu avea nici o conducere pricepută şi nici cele necesare ducerii unui război. Lipseau până şi hărţile. Prusia era mult mai bine pregătită şi numărul soldaţilor prusaci era aproape dublu. Cu toată bărbăţia soldatului francez, armata franceză a suferit de la început înfrângeri una dupa alta. La Metz şi Sedan armatele franceze au fost înconjurate de prusaci. Deşi un general francez i-a propus lui Napoleon să-şi croiască drum prin luptă spre liniile franceze sau să piară pe câmpul de onoare, împăratul s-a predat împreună cu întreaga armată.
Când poporul Parisului a aflat de capitularea de la Sedan s-a răsculat sub lozinca: „Vrem Republică şi apărarea patriei”. Sub presiunea populară, Gambetta şi alţi câţiva deputaţi republicani proclamă republica. Se instaurează un guvern provizoriu care a luat numele de Guvern de Apărare Naţională. În acest guvern au intrat republicani, printre care şi Gambetta, dar şi mulţi monarhişti reacţionari, printre care generalul Trochu, care a preluat ministerul de război. Acest minister nu era ataşat maselor populare.
Pentru muncitorime şi pentru întregul popor francez ameninţarea lui Bismarck devenise o primejdie naţională. După dezastrul de la Sedan trupele germane îşi deschiseseră drumul spre capitala Franţei. Poporul trebuia deci să-şi asigure un guvern care să apere şi nu să trădeze interesele naţionale ale ţării. Poporul francez era hotărât să apere Franţa şi Parisul. Se formează batalioane compuse din muncitori, meseriaşi, funcţionari şi ţărani.
La 19 septembrie 1870, când Germania a trecut la asediul Parisului, populaţia Franţei era încă în febra înarmării. Gambetta la rândul lui cerea organizarea apărării. Plecând în provincie, el organizează o nouă armată pentru acţiuni ofensive, recucerind oraşul Orleans. O parte din această armată, numită Armata Loarei, se uneşte cu armata din răsărit şi sprijină oraşul Belfort, care rezistă astfel până la sfârşitul războiului.
[ascunde]
Războiul franco-prusac
Wissembourg – Spicheren – Wörth – Borny-Colombey – Strasbourg – Toul – Mars-la-Tour – Gravelotte – Metz – Beaumont – Noisseville – Sedan – Bellevue – Coulmiers – Havana – Amiens – Beaune-la-Rolande – Villepion – Loigny-Poupry – Beaugency – Hallue – Bapaume – Villersexel – Le Mans – Lisaine – Saint-Quentin – Paris – Belfort
În 31 octombrie 1870 mulţimea manifestează împotriva uneltirilor guvernului şi a trădării generalilor armatelor franceze. Grupări conduse de blanquişti încearcă răsturnarea guvernului şi formarea unui nou guvern revoluţionar. Dar Trochu, ministrul de război, reuşeşte să aresteze 60 dintre conducătorii răscoalei, iar pe Auguste Blanqui care reuşise să fugă îl condamnă în lipsă la moarte. Situaţia economică a Parisului era grea. Se simţea mai ales lipsa alimentelor şi a combustibililor. Preţurile urcau vertiginos.
În această situaţie se afla Parisul la 16 decembrie 1870, când artileria prusacă a început bombardarea oraşului. La 28 ianuarie 1871 guvernul francez ajunge la un compromis cu armata prusacă în privinţa încheierii armistiţiului.
