Join US!

28 iulie 2011

Monumentul Victimelor Comunismului din Washington, SUA

Monumentul Victimelor Comunismului este un monument memorial care a fost ridicat în oraşul Washington, capitala Statelor Unite, la intersecţia dintre Massachussets Avenue, New Jersey Avenue şi strada G. NW. Monumentul este o replică a statuii zeiţei Democraţiei care a fost ridicată de studenţii chinezi în Piaţa Tiananmen din Beijing, în timpul demonstaţiilor de protest din 1989. Monumentul are scopul de a comemora cele peste 100 milioane de victime ale comunismului. După căderea regimurilor comuniste din Europa de Est şi din fosta Uniune Sovietică legiuitorii din Statele Unite ale Americii au considerat oportună ridicarea unui memorial al victimelor comunismului. În Camera Reprezentanţilor propunerea pentru legislaţia necesară a fost supusă de congressman-ul Dana Tyron Rohrabacher (Republican) din California, membru al Comitetului pentru Relaţii Internaţionale a camerei. În paralel, o propunere similară a fost prezentată în Senat de senatorul Clairborne Pell (Democrat) din statul Rhode Island, preşedintele Comisiei de Relaţii Externe a Senatului şi de senatorul Jesse Helms (Republican) din statul North Carolina, fost preşedinte al aceleiaşi comisii. Legea de autorizare a construcţiei Memorialului Victimelor Comunismului a fost votată în unanimitate de ambele camere la 17 decembrie 1993 şi a fost semnată de preşedintele Bill Clinton, Din cauza întârzierilor în obţinerea diferelor aprobări, la 21 octombrie 1998 durata de valabilitate a autorizaţiei Congresului a fost extinsă până la 17 decembrie 2007. Legislaţia mai prevedea obligativitatea de creare a unei entităţi care să aibă sarcina de a coordona executarea monumentului şi întreţinerea lui ulterioară. În acest scop a fost înfiinţată Fundaţia pentru Memorialul Victimelor Comunismului.