Join US!

11 iulie 2011

IFK Göteborg

IFK Göteborg.png
IFK Göteborg (cunoscut mai mult sub numele scurt IFK) este un club profesionist de fotbal din Göteborg, Suedia. Clubul, fondat pe data de 4 octombrie 1904, a câştigat 18 titluri de campioană, patru cupe ale Suediei şi de două ori Cupa UEFA. Împreună cu Malmö FF şi AIK Solna, face parte din grupul Celor trei mari cluburi din fotbalul suedez, cele trei echipe componente ale grupului câştigând împreună peste jumătate din toate campionatele naţionale. IFK este cel mai de succes club din Suedia, şi poate din Scandinavia, fiind singurul club din regiune care are în palmares câştigarea unui trofeu european. IFK a câştigat Cupa UEFA în anii 1982 şi 1987. A evoluat în prima ligă suedeză, Allsvenskan, în cea mai mare parte a istoriei sale (ultima participare într-o ligă inferioară a fost în anul 1976). FK Göteborg a fost fondat la Cafeneaua Olivedal la data de 4 octombrie 1904 [1], devenind astfel cea de-a 39 asociaţie sportivă din Suedia.[2] Un comitet pentru fotbal a fost creat chiar la acea primă întâlnire istorică; primul meci al clubului s-a încheiat cu o victorie (scor 4-1) împotriva unui club din zona Göteborg, IK Viking.[3] Fondarea noului club a însemnat un pas important în dezvoltarea fotbalului în oraşul Göteborg, până în acel punct, fotbalul local fiind dominat de Örgryte IS. IFK Göteborg a reprezentat competiţia de care era nevoie [4], în anul 1907 IFK Göteborg devenind primul club din Suedia care a învins pe Örgryte IS, după 4 ani de invincibilitate.[5] În anul 1908 a câştigat primul titlu de campioană, câştigând Cupa Svenska Mästerskapet, cea care determina campioana anuală în Suedia. În acel an, IFK a evoluat pentru prima dată cu o echipă din afara Suediei, întâlnind cluburile daneze Østerbro BK şi Boldklubben af 1893.[5] În anul 1910, echipa a evoluat pentru prima dată în echipamentele albastre, cu dungi albe.[6] Doi ani mai târziu echipa a remizat (scor 1-1) împotriva selecţionatei Olimpice a Suediei, ziarele din Stockholm nominalizând clubul ca pe "cel mai bun din istoria Suediei".[7] Prima ligă naţională din Suedia, Allsvenskan, a început să funcţioneze la sfârşitul anului 1924, anul în care legendarul Filip Johansson a debutat pentru IFK Göteborg.[8] Clubul a terminat campionatul pe poziţia secundă, însă Johansson a înscris în acel sezon 39 de goluri în 22 de meciuri, devenind primul golgheter al ligii.[9] IFK a câştigat primul titlu în Allsvenskan în anul 1935, competiţie dominată în primii zece ani numai de cluburi din oraşul Göteborg.[10] La sfârşitul sezonului 1938, IFK a retrogadat surprinzător în liga secundă (Superettan), revenind în elită doar după un an.[11] În ciuda izbucnirii celui de-al doilea război mondial, Allsvenskan a continuat să funcţioneze, IFK câştigând încă un titlu în sezonul 1942, cu o echipă puternică,[11] însă care în următorii zece ani a avut rezultate mai mult modeste. Echipa anilor 1940 l-a avut în prim-plan pe talentatul Gunnar Gren, golgheterul campionatului din anul 1947, câştigător al Balonului de aur, acordat celui mai bun jucător din Suedia, şi câştigător al Medaliei de aur la Jocurile Olimpice din 1948.[12] După plecarea lui Gren, în 1949, IFK a retrogradat din Allsvenskan în sezonul următor, revenind în prima ligă doar după un sezon. În anul 1958, IFK a participat pentru prima dată într-o competiţie europeană, Cupa Campionilor Europeni, unde a fost eliminată încă din runda a doua de către echipa germană FC Erzgebirge Aue. În anul 1959, IFK a stabilit recordul în ceea ce priveşte numărul de spectatori, la meciul cu ÖIS de pe teren propriu participând 52,194 de spectatori.[13] După un deceniu în care echipa nu a câştigat nici un trofeu, Bertil Johansson a fost numit managerul clubului, acesta câştigând în mod surprinzător titlul de campion în anul 1969.[11] Sezonul următor a fost cel mai slab din istoria clubului. IFK a retrogadat[11][14] şi, spre deosebire de ultimele două retrogadări, de această dată nu a revenit imediat în elită. După trei sezoane în liga secundă, IFK nu dădea semne că ar putea reveni la forma din trecut, nereuşind încă promovarea,[15] decât în sezonul 1976, datorită mai ales muncii depuse de Anders Bernmar, unul din conducătorii clubului.[15] În 1979, IFK l-a angajat pe Sven-Göran Eriksson ca manager.[16] Acesta a introdus sistemul 4-4-2 cu presing şi suport, în tactica echipei, sistem ce avea să aducă clubului succes chiar din primul sezon, IFK terminând pe poziţia a doua în campionat, obţinând şi medalia de aur în Cupa Suediei. După ce a îmbunătăţit lotul, achiziţionând un număr de jucători scumpi,[17] incluzând Thomas Wernerson şi Stig Fredriksson, IFK a terminat din nou pe poziţia secundă în Allsvenskan, ajungând sezonul următor în sferturile de finală alei Cupei UEFA. În sezonul 1982, echipa a câştigat toate competiţiile în care a participat: Allsvenskan, Cupa Suediei şi Cupa UEFA (după ce a învins în două manşe pe Hamburger SV cu scorul de 4-0).[18] În următorii 15 ani, clubul s-a aflat în topul fotbalului suedez,[19] câştigând de zece ori campionatul şi de trei ori cupa. După ce a ieşit campioană în 1993, clubul s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, unde a avut ca adversari pe FC Barcelona, Manchester United şi Galatasaray S.K.. Eliminarea din acest stagiu al competiţiei era previzibilă,[20] însă, în mod surprinzător, IFK Göteborg a câştigat grupa, avansând în runda eliminatorie unde a fost eliminată de Bayern München.