Frontul de Răsărit (al Doilea Război Mondial)

Frontul de răsărit al celui de Al Doilea Război Mondial a fost teatrul războiului dintre patru ţări ale puterilor Axei (Germania nazistă, Italia, Ungaria, România) pe de-o parte, şi Uniunea Sovietică pe de altă parte, începând cu iunie 1941 până în mai 1945. În rusă războiul este denumit Marele Război pentru Apărarea Patriei (Великая Отечественная война, Velikaia Otecestviennaia voina), un nume care face aluzie la Războiul Patriotic din 1812 pentru apărarea Rusiei în timpul unuia dintre războaiele napoleoniene. Al doilea război ruso-finlandez, Războiul continuu, poate fi considerat flancul nordic al frontului răsăritean. Unii oameni de ştiinţă care au studiat conflictul îl denumesc Războiul ruso-german, alţii îl numesc Războiul sovieto-german sau Războiul germano-sovietic. Războiul a început la 22 iunie 1941, când Germania a invadat zona Poloniei ocupată de sovietici, şi s-a încheiat la 8 mai 1945, când Germania s-a predat la sfârşitul Bătăliei Berlinului. Sfârşitul războiului a avut printre rezultate ridicarea Uniunii Sovietice la rangul de superputere militară şi industrială, ocuparea Europei Răsăritene şi împărţirea Germaniei. Frontul de răsărit a fost de departe cea mai largă şi sângeroasă scenă a celui de-al doilea război mondial, Axa, fără a socoti Japonia, a mobilizat aproximativ zece milioane de militari, dintre care două până la trei milioane au murit pe frontul de est, iar Uniunea Sovietică a mobilizat aproximativ douăsprezece milioane de oameni, din care şase până la nouă milioane au murit. Pierderile generale ale Germaniei naziste se cifrează la peste 6 milioane de morţi, răniţi şi dispăruţi (din cei peste 9 milioane pe care Germania i-a pierdut în total), iar pierderile URSS-ului la peste 20 de milioane de oameni (unii autori consideră că aici se pot socoti şi victimele atrocităţilor comise de către Stalin contra concetăţenilor săi). Din păcate, atrocităţile comise împotriva civililor deveniseră lucruri obişnuite, o menţiune specială trebuind făcută pentru Holocaustul populaţiei evreieşti din zonele ocupate de germani. Alte douăzeci pănă la treizeci de milioane de oameni au murit din cauza bolilor, foametei sau a tratamentele medicale tardive sau incorecte. De asemenea, se poate conta ca atrocitate mutarea forţată a populaţiei germane din Prusia Răsăriteană şi din Silezia în spatele liniei Oder-Neisse. Pactul Molotov-Ribbentrop din august 1939 stabilise o înţelegere de neagresiune între Germania (nazistă) şi Uniunea Sovietică, iar protocolul secret stabilea cum aveau să fie împărţite ţările baltice, Polonia şi România. În Campania poloneză din septembrie 1939, cele două puteri au invadat şi au împărţit Polonia, iar în iunie 1940 Uniunea Sovietică a ocupat Estonia, Lituania şi Letonia precum şi nordul Bucovinei şi Basarabia. Împărţirea Poloniei a făcut ca Germania şi Uniunea Sovietică să aibă o graniţă comună pentru prima dată în istorie. Pentru aproape doi ani pe graniţă a fost linişte, vreme în care Germania s-a concentrat la cucerirea Danemarcei şi Norvegiei, Franţei şi Balcanilor. Adolf Hitler nu a avut însă nici o clipă intenţia să respecte pactul cu Uniunea Sovietică. El a afirmat în cartea Mein Kampf că este nevoie de spaţiu vital pentru coloniştii germani în Europa de răsărit, aceasta fiind, de altfel, motivul primordial al declanşării războiului mondial. Intenţia era de a coloniza germani (din rasa ariană, pentru el superioară) în vestul Uniunii Sovietice şi de a deporta majoritatea populaţiei slave (rasă inferioară, în concepţia lui) în Siberia, puţinii rămaşi urmând să fie folosiţi ca muncitori-sclavi. Modul de organizare al noilor teritorii cucerite în Est a fost detaliat în Generalplan Ost (Planul general pentru Răsărit) [1]. După epurările masive din armată care au avut loc în Uniunea Sovietică în deceniul al patrulea al secolului XX, Hitler considera Rusia slăbită din punct de vedere militar şi gata pentru a fi cucerită: "Trebuie numai să dăm un şut în uşă şi întreaga structură putredă se va prăbuşi." Stalin se temea de un război cu Germania şi a evitat orice gest provocator faţă de Hitler. Chiar şi atunci când Germania a concentrat masiv trupe în Polonia răsăriteană şi când a făcut zboruri clandestine de recunoaştere peste graniţă, Stalin nu a luat în seamă avertismentele propriilor servicii de contrainformaţii, aşa cum nu a luat în seamă nici sursele externe de spionaj. Mai mult, chiar în noaptea invaziei, trupele sovietice au primit o directivă semnată de Mareşalul Semion Timoşenko şi de Generalul de armată Gheorghi Jukov care ordonau: "nu răspundeţi la nici o provocare" şi "nu iniţiaţi nici o acţiune fără a avea ordine speciale". De aceea, invazia germană a luat prin surprindere conducerea politică şi militară sovietică.