
Edikule („Castelul cu Şapte Turnuri”) (turcă Yedikule Hisari, greacă Ἑπταπύργιον, Heptapyrgion) este o renumită cetate din Istambul, construită de Mahomed al II-lea în 1458, la puţin timp după cucerirea Constantinopolului, prin extinderea fortificaţiilor deja existente. La cele 4 turnuri ale Zidurilor Constantinopolului ce formau Poarta de Aur, sultanul a construit în 1458 încă 3 turnuri mai masive.
În cetate, sultanul păstra tezaurul şi arhiva. Tot aici erau reţinuţi duşmanii politici ai sultanului, inclusiv ambasadorii puterilor care luptau împotiva Turciei (ca de exemplu, Petru Tolstoi şi Iacov Bulgakov). Unii din ei, ca de exemplu François Pouqueville (1799-1801) care îl însoţise pe Napoleon în campania din Egipt şi fusese făcut prizonier de turci în timpul călătoriei de întoarcere spre Franţa, se simţeau în cetate destul de liberi, se dedau artei literare şi erau în corespondenţă permanentă cu guvernele lor.
În acelaşi timp, fortăreaţa Edikule a fost locul de execuţie al unor opozanţi: viziri consideraţi trădători sau şefi ai teritoriilor cucerite de turci, precum domnitorul valah Constantin Brâncoveanu şi familia sa sau David II Megas Comnen, ultimul împărat al Trapezuntului.