Castelul Talcy

Castelul Talcy (franceză Château de Talcy) este un castel situat în localitatea Talcy, în regiunea Beauce, pe malul drept al Loarei, la 26 km de Blois. În secolul al XIII-lea, Talcy a fost o seniorie şi un bogat domeniu agricol. [modificare]Istoric Istoria castelului începe în 1517 pe 8 noiembrie, când Bernard Salviati, un bogat bancher florentin din Toscana, rudă cu cei din familia de Medici (văr al Caterinei de Medici), cumpără castelul şi dependinţele sale, de la Marie Simon, văduva lui Antoine Sanguin. În jurul anului 1520 acesta construieşte noua clădire. Este de asemenea şi epoca în care s-au construit marile castele Renascentiste de pe Valea Loarei şi totuşi, Talcy a ramas străin modei italiene, fără rafinament decorativ şi conservând în special aspectul edificiilor de la sfârşitul Evului Mediu. Fundaţia castelului datează din secolul al XV-lea, iniţial nefiind un castel pentru persoane regale. Bernard Salviati obţine autorizaţia de fortificare a castelului, apărând astfel drumul pentru patrule ce se vede de-a lungul donjonului pătrat. Restul castelului se inspiră din Blois, cu galeria sa cu stâlpi octogonali, susţinând patru arcade cu bolţi teşite, un etaj luminat de ferestre mici şi două ziduri grele, triunghiulare, la nivelul acoperişului. În 1545 Pierre de Ronsard (poet şi scriitor, supranumit „prinţul poeţilor”), o întalneste cu ocazia unei sărbători la curtea castelului Blois pe Cassandre, fiica proprietarului castelului Talcy. Din această întâlnire se naşte o poveste de dragoste, prin care Ronsard ne va dărui frumoase şi numeroase poeme. Mai târziu, tot la Talcy, Diane fiica cea mica a lui Salviati, va juca acelaşi rol inspirator faţă de Théodore-Agrippa d’Aubigné, vecinul lui Salviati, care în 1571 v-a compune o colecţie de sonete, balade şi idile intitulate „Le Printemps”, iar la sfârşitul vieţii, ultimul său poem intitulându-se „Les Tragiques”. Măritată cu Guillaume de Musset, fiica Cassandrei se numără printre descendenţii direcţi ai poetului Alfred de Musset. În 1704, Talcy va fi achiziţionat de o familie de ofiţeri regali numiţi Burgeat, care vor amenaja castelul şi vor creea straturile de flori în stil „à la française” din grădină. Vândut mobilat în 1780, văduvei unui bancher protestant, Elisabeth Gastebois, l-a păstrat pentru fiica sa cea mică care s-a căsătorit cu filozoful şi politicianul Philippe-Albert Stapfer, ministru al artelor şi ştiinţelor din republica elvetiană. Fiul lor Albert, traducător al lui Goethe şi jurnalist, a fost unul din primii adepţi ai fotografiilor. Descendenţii acestuia, l-au vândut statului în 1932, cu întregul mobilier moştenit din secolul al XVIII-lea.