Join US!

29 iulie 2011

Castelul Kornis din Mănăstirea

Fișier:Kornis Castle in Manastirea, Cluj County 005.JPG
Clădirea principală a castelului a fost construită de către Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, în stilul renascentist. În cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu clădiri secundare pe forma unei incinte patrulatere. După ce domeniul devine proprietatea familiei Kornis, în jurul anului 1673 Gáspár Kornis (1641-1683) ridică etajul al II-lea al clădirii principale, pe latura sudică. Fiul său, Zsigmond Kornis renovează castelul în 1680. Tot el a reparat castelul, după ce acesta fusese deteriorat în timpul revoltei Curuţilor de la începutul secolului XVIII, iar în 1720 adaugă două noi bastioane octogonale în partea nordic, este refăcut turnul de la intrarea în castel, pe latura de vest, turn care mai există şi astăzi. În această perioadă are loc şi redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane. Sunt refăcute lucrările din lemn ale ancadramentelor ultimului etaj şi scara ornamentată cu motive populare şi sunt aduse decoraţiuni din piatră de tuf vulcanic de Dej. În cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrus, iar după naţionalizare colecţiile sale au fost arse de comunişti [2]sau au fost furate. Biblioteca din castel conţinea înaintea distrugerii peste 9.000 de volume, formate din colecţii de cărţi rare[3]. A fost distrusă acum şi imensa colecţie de istorie naturală. Pavilioanele au căpătat destinaţii de siloz, cămin şi şcoală culturală. După 1944 a fost reclădită numai o parte a zidăriei în perioada 1975-1976, iar capela Kornis a fost preluată de biserica ortodoxă. Nu au existat însă lucrări serioase de refacere a castelului şi domeniului, castelul ajungând astăzi în ruine. Castelul a rămas cunoscut şi pentru statuile celor doi inorogi care îi păzesc în continuare intrarea.