Castelul Hunedoarei

Castelul Hunedoarei, numit şi Castelul Corvinilor, al Corvineştilor sau al Huniazilor,[1] este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din Transilvania. A fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. Este o construcţie impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane şi un donjon. Acoperişurile edificiului înalte şi acoperite cu ţiglă policromă. Castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu. Castelul Huniazilor în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73 Cetatea a fost una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Ioan de Hunedoara. Construcţia a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât şi drept reşedinţă feudală. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare. Galeria şi donjonul - ultimul turn de apărare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum şi Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părţi ale construcţiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepţii), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate şi Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereţi (printre ele se găsesc şi portretele domnilor Matei Basarab din Ţara Românească şi Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai desluşeşte destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că îşi trag numele urmaşii lui Ioan de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ţinut de cuvânt. Se spunea că inscripţia de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”. În realitate, conţinutul descifrat de specialişti este Cel care a scris această inscripţie este Hasan, care trăieşte ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică.