Afazia

Afazia este o tulburare a vorbirii care afectează exprimarea sau înţelegerea limbajului vorbit sau scris în absenţa oricărei modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator, rezultând în urma unor leziuni dobândite ale creierului. Elementul fundamental al unei afazii îl constituie tulburarea codificării lingvistice şi nu a articulării sau perceperii verbale. Pacientul afazic nu mai este capabil să folosească limbajul ca simbol pentru obiecte sau pentru procesele gândirii. Există mai multe tipuri de afazie, în care diversele proprietăţi ale limbajului pot fi mai mult sau mai puţin afectate. Disciplina medicală care se ocupă cu studiul afaziilor este denumită afaziologie. Limbajul este un mijloc de cunoaştere şi de comunicare între oameni, tulburarea sa reprezintă o întrerupere a contactului cu ambianţa, cu atât mai marcată în cazul când coexistă cu alte perturbări ale activităţii simbolice cognitive corelate cu vorbirea, cum ar fi gnozia, praxia, memoria, schema corporală. Manifestările clinice ale afaziei, privind natura şi intensitatea tulburărilor, diferă în funcţie de anumiţi factori biologici, cum ar fi etiologia, vârsta, preferinţa manuală, sau sociali, respectiv gradul de şcolarizare, caracteristicile inerente ale limbii vorbite etc. Cea mai mare parte a persoanelor afazice nu pierd complet uzul vorbirii, unii pacienţi nu au decât o uşoară nesiguranţă în găsirea cuvântului adecvat, pe când alţii - dimpotrivă - pierd în totalitate facultatea de a se exprima prin limbajul verbal, de a înţelege ceea ce li se vorbeşte, de a citi sau de a scrie, în timp ce alte funcţii cognitive, cum ar fi memoria sau orientarea, nu sunt semnificativ alterate. Specialiştii fac o deosebire între vorbire (sau - mai corect - elocuţiune) şi limbaj (engl.: speech and language; fr.: parole et langage; ger.: Sprechen und Sprache): dacă un pacient are dificultăţi în articularea sau pronunţarea cuvântului, se spune că are tulburări de elocuţiune, în cazul când are greutăţi în găsirea cuvântului, în combinarea cuvintelor pentru alcătuirea unei propoziţiuni sau în înţelegerea sensului cuvintelor sau frazelor percepute, atunci are o alterare a limbajului. De cele mai multe ori tulburările de limbaj se asociază cu dificultăţi de elocuţiune. Mai multe forme ale limbajului pot fi interesate: conversaţia, cititul, scrisul etc. Afazia este o tulburare a limbajului dobândită, adică survine la un individ care până atunci avea o vorbire normală, în acest fel se deosebeşte de tulburările ce apar în cursul dezvoltării unui copil, cum ar fi gângăveala sau legastenia (incapacitatea sau dificultatea de a citi).