Construcţie
Dimensiunile instrumentului sunt comparabile cu cele ale unei chitare. El are patru coarde acordate în cvinte perfecte, cea mai gravă având sunetul do din octava mare (celelalte sunt: sol, re şi la) – de altfel, acordajul violoncelului este identic cu cel al violei, însă la o octava inferioară.
Notaţie
Partiturile pentru violoncel folosesc cheia fa (bas) şi cheia do de pe linia a patra (tenor). Uneori se poate folosi şi cheia sol.
Istoric
Violoncelul şi-a făcut apariţia în era barocă, un instrument de ambitus similar care l-a precedat fiind viola da gamba (din familia violelor). Aceasta a fost înlocuită total de către violoncel din pricina timbrului lipsit de strălucire şi a dinamicii limitate, într-o epocă în care muzica era interesată tot mai mult de formarea de orchestre tot mai numeroase şi de organizarea unor concerte în săli de mari dimensiuni.
Repertoriu
Pentru violoncel s-au scris partituri pentru instrument solist, dar şi muzică de cameră sau simfonică (pentru orchestră mare). Violoncelul este membrul cel mai grav al cvartetului de coarde (alături de două viori şi violă).Instrumentul a fost folosit uneori şi în genurile muzicale de consum (rock, jazz, pop), traversând scurte perioade de popularitate, fără însă a se impune ca instrument specific pentru niciunul din aceste genuri. Poate servi drept exemplu contrabasistul de jazz Oscar Pettiford sau formaţia metal Apocalyptica. Violoncelul se regăseşte şi în muzica tradiţională din multe regiuni ale Europei.