Descoperirea prafului de pușcă este motivul pentru descoperirea și perfecționarea tunului. Chinezii din dinastia Song (960 - 1279) au folosit după izvoarele istorice țevi de bambus, care erau umplute cu praf de pușcă pentru a exploda, cu acestea nu se putea trage, fiind numite lănci de foc. In dinastia Yuan (1271 - 1368) o dinastie mongolă, pentru prima oară s-au folosit țevi metalice cu un diametru maxim de 2,8 cm, și cu 34 cm lungime, care erau umplute cu praf de pușcă, proiectilele erau săgeți, vergele sau schije de metal, precum și substanțe otrăvitoare. Dovada arheologică cea mai veche care atestă acest lucru provine din Manciuria 1288, aceste mașini de aruncat săgeți au fost perfecționate în aruncătoare de flăcări și de rachete. Arma aceasta ajunge în Europa prin negustorii arabi, astfel de arme sunt amintite de călugării franciscani Wilhelm von Rubruk și Roger Bacon în 1256. In Europa armele de foc apar în prima jumătate a secolului al XIV -lea, în Itallia 1326, Florența este menționat (pilas seu palloctas ferreas et canones de metallo) un proiectil din fier sau metal mai târziu aceste arme apar înGermania de sud, perfecțioanarea armei s-a datorat faptului că europenii voiau să folosească proiectile mai grele ca săgețile. Astfel apar mai târziu tunurile turnate din bronz, sau fier, de mare folos fiind experiența turnătorilor de clopote bisericești prin secolul XVI în timpul împăratului Maximilian I, apar dificultăți provocate de supraîncălzirea tunurilor și a timpul îndelungat de răcire precum și crăparea sau fisurarea lor, acum se obsearvă superioritatea bronzului. In aprilie 1629 reușește turnătoria regală din Stockholm să fabrice un tun de numai 123 kg ușor de manevrat, această greutate fiind redusă ulterior la 116 kg. Din mijlocul secolului XIX când prețul oțelului scade vor fi produse primele tunuri cu tragere rapidă, aici poate fi amintită firma lui Alfred Krupp din Prusia care reușește să revoluționeze industria de fabricare a armamentului, începându-se să se tragă și cu granate. La sfârșitul secolului XIX prezintă Franța Canon de 75 mle 1897 un tun veritabil cu tragere rapidă, o caracteristică a tunului fiind lungimea spațiului de recul. Această perfecționare a armamementului în Europa a permis mai târziu anexarea sau ocuparea de teritorii aparținând altor popoare din afara continentului european.
