Fondarea statului
Numele Singapore a derivat din cuvintele limbii Malay, singa (leu) şi pura (oraş), care la rândul lor provin din limba sanscrită सिंह siṃha şi पुर pura.[1] Folclorul atribuie aceste nume unui prinţ din Sumatra secoulului al XIV-lea , numit Sang Nila Utama, care, s-a adăpostit pe insulă după o furtună, şi care a redenunumit-o Oraşul Leilor după ce a zărit aici un leu feroce. Primele dovezi ale locuirii Singapore-ului sunt din secolul III-lea e.n. Insula era un adăpost a imperiului Srivijaya din Sumatra şi purta numele Temasek (Oraşul Mării). Temasek (Tumasek) a devenit rapid un important centru comercial, dar a decăzut spre sfârşitul secolului XIV. Mai sunt puţine rămăşite ale vechiului Temasek în Singapore, dar arheologii din Singapore au adus la suprafaţă dovezile civilizaţiei şi locuirii sale. Între secolul XVI şi începutul secolului XIX, Singapore a făcut parte din Sultanatul Johor. În timpul războaielor Malaiezo-Portugheze din 1613, a fost spulberat de către trupele portughieze.[3] Portughezii au deţinut controlul în secolul XVI, olandezii în secolul XVII, dar în majoritatea timpului insula a fost ocupată în principal de pescari şi ocazional de piraţi. Statuia lui Thomas Stamford Raffles făcută de Thomas Woolner, ridicată în locul unde acesta a debarcat prima dată în Singapore. El este văzut ca fondatorul Singapore-ului modern.
Perioada colonială
În 1819, Sir Thomas Stamford Raffles a debarcat în insula principală. Sesizându potenţialul insulei, Raffles a semnat un tratat cu Sultan Hussein Shah din partea companiei British East India Company, cu scopul de a dezvolta Singapore ca port comercial, marcându-se astfel începutul erei moderne. Ajutorul lui Raffles, William Farquhar, a preconizat perioada de dezvoltare economică şi migraţia etnică. În anul 1858 insula era guvernatǎ de către Biroul companiei The British India. În 1867 Singapore a fost recunoscută oficial ca teritoriu colonial englez, răspunzător direct al Coroanei. În 1869, insula avea o populaţie aproximativă de 100 000 de locuitori.
Al doilea război mondial
În timpul celui de-al doilea război mondial, armata imperială japoneză a invadat Malaya, care a culminat cu bătălia de la Singapore. Armata britanică nepregătită a fost înfrântă în şase zile, şi a predat insula, presupusul bastion de neînvins al Imperiului, generalului Tomoyuki Yamashita la 15 februarie 1942. Japonezii au redenumit Singapore Shōnan (昭南), din cuvântul japonez Shō şi nan (Sud), şi au ocupat-o până la returnarea acesteia Marii Britanii de la 12 septembrie 1945, la o lună de la capitularea Japoniei. Pe insulă japonezii au preluat celebra închisoare Changi, devenită azi un memorial în memoria miilor de soldaţi britanici ucişi de trupele de ocupaţie japoneze. În muzeul închisorii Changi se păstrează câteva fresce pictate chiar de deţinuţi. Rudele celor ucişi aici vin în pelerinaj aproape zi de zi.
Epoca modernă sau postcolonială
Singapore a devenit un stat auto-guvernat în 1959 cu Yusof bin Ishak drept primul Yang di-Pertuan Negara şi Lee Kuan Yew ca întâiul prim-ministru. După referendumul din 1962 pentru alipirea, Singapore s-a alăturat Malayai împreună cu Sabah şi Sarawak pentru a forma Statul federal al Malaysiei la 16 septembrie 1963, dar a fost dar afară din federaţie doi ani mai târziu după relaţiile conflictuale ideologice dintre guvernul statal şi guvernul federal de la Kuala Lumpur. Şi-a câştigat suveranitatea în mod oficial la 9 august 1965. [6] Yusof bin Ishak a fost înscăunat ca întâiul preşedinte al Singapore-ului şi Lee Kuan Yew a rămas prim-ministru. Mica naţiune a trebuie să fie auto-suficientă, şi să dea piept cu probleme ca lipsa majoră de locuri de muncă, lipsa locuinţelor, lipsa teritoriului şi a resurselor naturale. În timpul mandatului lui Lee Kuan Yew ca prim-ministru între 1959 şi 1990, s-au creat numeroase locuri de muncă, s-a ridicat foarte mult nivelul de trai şi s-a pus în practică un program la scară mare de construcţie de locuinţe. Infrastructura economică a ţării a fost dezvoltată, a fost oprită tensiunea interasială şi s-a creat un sistem de apărare naţională, având la bază stagiul militar obligatoriu pentru fiecare locuitor de sex masculin. În 1990, Goh Chok Tong i-a succedat lui Lee ca prim-ministru. În timpul mandatului său, ţara s-a confruntat cu impactul crizei economice a pieţelor Est-Asiatice din 1997 şi molima SARS din 2003, precum şi cu atacurile teroriste cauzate de Jemaah Islamiyah (JI) de dupa 11 septembrie. Lee Hsien Loong, cel mai în vârstă fiu al lui Lee Kuan Yew, a devenit cel de-al treilea prim-ministru în 2004.[7]
