Aspect exterior
Picioarele mari, aripile butucănoase, gâtul scurt şi ciocul incredibil de gros şi de recurbat îi conferă un aspect comic păsării Dodo. Corpul greoi şi dolofan este completat de o coadă scurtă, formată dintr-un smoc de pene. Deoarece nu avea inamici de care trebuie să se ferească, şi-a pierdut capacitatea de zbor. Acesta este un fenomen frecvent la păsările insulare. În timp ce celelalte păsări incapabile să zboare erau alergătoare neobosite, pasărea Dodo se mişca legănat, ca o raţă.
Mod de viaţă
La venirea omului pe insulele Réunion şi Mauritius, păsările erau în număr mare. Cu toate acestea ştim foarte puţin despre ele. Alimentaţia era vegetariană, mâncau şi seminţe dure. Pentru uşurarea digestiei înghiţeau pietricele. Conform scrierilor, aceste păsări aveau un dans de curtare acompaniat de mişcări din aripi, iar perechile petreceau perioade lungi de timp împreună. Depuneau un singur ou în cuibul pregătit din iarbă, în pădure. Puiul era îngrijit de ambii părinţi.
Cum a dispărut pasărea Dodo?
Deşi pasărea Dodo este ruda îndepărtată a porumbelului de astăzi, primii oameni ce au păşit pe insulele Réunion şi Mauritius nu mai văzuseră nimic asemănător. Au denumit-o lebădă cu moţ sau curcan sălbatic. Deoarece nu aveau inamici se apropiau fără teamă de aşezările umane, devenind astfel prăzi uşoare. Pasările au fost ucise cu miile, mai ales pentru carnea lor. Deşi descrierile din vremea respectivă relatau că pasărea Dodo avea o carne fibroasă şi puţin gustoasă, marinarii sosiţi după călătorii lungi o consumau cu plăcere. Dar pasărea Dodo nu a dispărut doar datorită vânatului excesiv. Colonialii au adus cu ei pe insulă: porci, şobolani, câini, pisici pentru care ouăle păsării Dodo erau o pradă uşoară. În anul 1680, deci la aproximativ 170 de ani de la sosirea primului om pe insule, a dispărut şi ultima pasăre Dodo.
