Naveta Spaţială Challenger, construită pentru zborul pe orbită OV-099, a fost a doua navetă spaţială construită de NASA, prima fiind Columbia. Prima misiune a început pe 4 aprilie 1983. Naveta a reuşit să efectueze 9 misiuni complete, cea de-a zecea lansare fiind si ultima lansare pe care a efectuato naveta Challenger. Pe data de 28 ianuarie 1986, naveta a explodat la doar 73 de secunde de la lansare, din explozie rezultand si decesul celor sapte membri ai echipajului. Din cauza acestui accident, timp de doi ani şi jumătate nici o navetă americană nu a mai realizat vreo misiune spaţială, până la lansarea lui Discovery în anul 1988, in cadrul misiunii STS-26. Challenger a fost înlocuită de Endeavour, lansată pentru prima dată în 1992.
Construcţia
Naveta a fost construită pe scheletul STA-099 care nu a fost concepută iniţial pentru zborul spaţial, dar NASA a considerat că era mai bine să recicleze acest schelet şi să construiască naveta Challenger decât să reconstruiască naveta Enterprise. Challenger a fost concepută cu mai puţine ţigle de protecţie decât Columbia, în sistemul de protecţie termică. Acestă modificare îi permitea navetei să transporte cu 1.100 kg mai mult decât Columbia. Challenger a fost de asemenea şi prima navetă care avea un display frontal pentru a-l folosi la aterizare.