Join US!

29 mai 2011

Statele Unite ale Americii (SUA)

Statele Unite ale Americii (engleză: United States of America) este numele unei ţări din America de Nord, situată între Canada, Mexic, Cuba, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. În prezent SUA este cea mai puternică ţară din punct de vedere economic şi militar, are cea mai adâncă influenţă culturală şi politică şi deţine cele mai avansate nivele de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică pe plan mondial. Este o republică federală, cu capitala la Washington, D.C.. Teritoriul Statelor Unite este de aproximativ de 40 de ori mai mare decât suprafaţa României măsurând peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) şi 2.000 de kilometri de la graniţa canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud). Federaţia este alcătuită din 50 de state, dintre care 48 sunt state continentale învecinate (formează un teritoriu contiguu), iar două state, Alaska şi Hawai, sunt exclave, fiind despărţite de teritoriul celor 48, primul de Canada, al doilea de Oceanul Pacific. La aceste state se adaugă districtul federal Columbia (D.C.), teritoriu federal obţinut prin donaţii egale de la statele Maryland şi Virginia.