Istorie
Apariţia speciei umane în varianta sa modernă are o datare nesigură; momentul apariţiei sale a fost plasat, în general, între acum 240.000 şi 100.000 ani, dar au fost propuse şi date mergând până la 450.000 î.Hr. Oricum, omul de Neandertal rezistă până către 35.000-25.000 î.Hr. Există câteva întrebări majore neelucidate care însoţesc apariţia speciei moderne: În primul rând, problemele climatice: perioada aceasta este marcată de fluctuaţii climatice destul de puternice, în special de glaciaţiunea "Würm" (una din cele mai puternice faze glaciare). Acest climat glaciar pare să fi influenţat o serie de atribute biologice (în special masivitatea trunchiului, existenţa unui torus supraorbital foarte marcat), dar şi şansele de supravieţuire ale speciei. În al doilea rând, raportul dintre H. s. fossilis şi H. erectus este neelucidat: dacă filiaţia dintre cele două specii pare să fie sigură, trebuie lămurită diversitatea tipurilor antropologice, atât la nivelul H. erectus, cât mai ales la nivelul H. s. fossilis. Aceasta cu atât mai mult cu cât specia care evoluează din H. erectus nu este H. s. fossilis, ci un tip generic de H. sapiens. Varianta clasică de H. s. fossilis, anume cea europeană (neandertalienii), reprezintă o adaptare specială la un climat periglaciar. Altfel spus, din H. erectus evoluează o specie nouă, H. sapiens, care tinde să se specializeze anatomic şi în funcţie de condiţiile climatice, un fenomen prezent şi la nivelul populaţiilor actuale. Locul de apariţie a noului tip de umanitate pare să fie tot Africa de Est, de unde noile grupe se extind spre Orientul Apropiat, Asia şi Europa, iar mai apoi, cândva între 60.000 şi 20.000 î.Hr., pătrund între cele două Americi, simultan cu ocuparea Australiei. Pacificul va fi colonizat mult mai târziu, în mileniile I şi II ale erei noastre. Mecanismul propriu-zis de apariţie a noului tip uman este încă dezbătut, dar ipoteza care pare să ofere o soluţie este cea intitulată “prima Evă”. Conform acestei ipoteze noul tip de umanitate a apărut ca un grup restrâns de femei înrudite şi care au transmis - numai pe linie feminină - noile trăsături genetice. Aceasta ar explica şi lunga supravieţuire a lui H. erectus şi lunga perioadă de contemporaneitate dintre cele două tipuri umane. La nivelul evoluţiilor culturale apar câteva elemente semnificative. În primul rând, apariţia diversităţii culturale - la nivelul uneltelor apar cele 5 tipuri de tradiţii industriale musteriene (clasic, de tip Ferrassie, de tip Quina, de tip Levallois şi cele cu denticulate), care delimitează o serie de “provincii” culturale. Elementul important îl reprezintă complexitatea debitajului de tip Levallois, care presupune o foarte mare doză de gândire abstractă şi planificare. În plus există dovezi din ce în ce mai clare pentru utilizarea ocrului (colorant mineral) şi primele elemente de artă. Creşterea varianţei culturale reprezintă şi trecerea la adaptarea pe baze culturale la mediu şi la resurse. Continuă evoluţia specializării habitatului (distincţia dintre aşezări principale şi halte de vânătoare este mult mai clară, apar mai multe vetre în aşezări, peşterile încep să fie utilizate cu regularitate). Acum apar şi dovezi clare de cult al morţilor (la Teshik-Tash, Monte-Circeo - cu occipital lărgit, La Ferrassie); continuă să apară dovezi de canibalism (Monte-Circeo, Hortus, Krapina).
