Descriere
Are o talie de peste 1,50 m şi un volum cranian de 1000 cm3 în medie; craniul este alungit şi aplatizat, fruntea relativ teşită şi torus supraorbital, retracţie post-orbitală, cutia craniană are pereţi masivi şi (cel puţin la unele exemplare) creastă sagittală, bărbie redusă. Dar dentiţia şi membrele (în special mâinile) sunt asemănătoare celor lui H. sapiens. Poate cea mai importantă achiziţie la nivel anatomic este creşterea cutiei craniene, astfel că s-a şi formulat ipoteza unui „Rubicon cerebral”, a unui nivel de creştere a masei cerebrale (undeva peste 750-800 cm3) la care schimbările sunt mai degrabă calitative decât pur şi simplu cantitative - cum ar fi creşterea numărului de conexiuni neuronale şi dezvoltarea sistemului de circumvoluţiuni, precizare ariilor corticale. Sunt, însă, câteva elemente care trebuiesc a fi luate în considerare. În primul rând, variabilitatea deosebită a speciei şi potenţialul evolutiv deosebit. Acoperind o perioadă foarte lungă de timp, diferenţele dintre primele exemplare şi ultimele cunoscute sunt destul de mari. Mai mult, există şi diferenţe regionale. Apoi, este de presupus că achiziţiile culturale au acum un rol mult mai mare în adaptare şi supravieţuirea indivizilor. Fenomenul principal este expansiunea speciei umane în afara Africii. Chiar dacă există şi ipoteza policentrică (din păcate prea politizată în ultima vreme), direcţiile de expansiune par să indice, totuşi, o origine africană pentru populaţia umană de pe glob. Ţinând cont de faptul că cele mai timpurii exemplare de H. erectus din afara Africii se află în zone care şi astăzi sunt tropicale sau sub-tropicale, este mai uşor de susţinut o răspândire a speciei pe nişe ecologice (deci o răspândire în zonele mai apropiate de habitatul originar). În ceea ce priveşte răspândirea omului în zonele temperate, aceasta a fost posibilă după apariţia focului.
Trăsături
Focul reprezintă o achiziţie culturală şi biologică în acelaşi timp. Prepararea cărnii a însemnat o reducţie a aparatului masticator, ceea ce a înlesnit înălţarea feţei şi a calotei craniene (deci o creştere a volumului cranian), dar şi o modificare a obiceiurilor alimentare. Influenţa la nivelul comportamentelor este mai dificil de sesizat; ea poate fi doar intuită. Nu este chiar imposibil de susţinut faptul că tipul de interacţiune dintre membrii grupului s-a schimbat. În primul rând, se accentuează diferenţa faţă de restul primatelor - spre deosebire de acestea, care îşi schimbă locul de tabără în fiecare seară, taberele şi aşezările umane, chiar şi în cazul grupelor umane cu un grad ridicat de mobilitate, au o persistenţă mai lungă în timp. Apoi, durata de activitate în fiecare zi este mult crescută, la fel ca şi capacitatea omului de a ocupa noi spaţii geografice şi de a utiliza, pentru prima dată, peşterile. Dar schimbarea cea mai importantă o reprezintă modificarea comportamentului în interiorul grupului ; în majoritatea aşezărilor există o singură vatră, ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că rezultatul vânătorii şi sau al culesului era consumat în comun sau, cel puţin, public. Foarte probabil aceasta a crescut importanţa mecanismelor de într-ajutorare dintre membrii grupului (vezi cap. referitoare la economie). În sfârşit, amenajarea spaţiului interior. De la acest nivel, în aşezările umane par să existe două spaţii, unul „privat” (dedicat somnului) şi unul „public” (dedicat activităţilor cotidiene). O achiziţie care a stârnit discuţii îndelungate este cea legată de posibila apariţie a comportamentelor simbolice (practic, a fenomenelor legate de lumea abstractă). Deşi capacitatea de gândire abstractă este, în general, legată de Homo sapiens (prin apariţia artei şi a înmormântărilor), credem că este cazul să coborâm nivelul cronologic la care are loc această îmbogăţire a bagajului cultural uman. Câteva sunt argumentele în favoarea acestei aserţiuni. În primul rând, faptul că prelucrarea uneltelor este, deja, foarte elaborată ; apariţia uneltelor bifaciale lucrate pe cea mai mare parte a suprafeţei rocii (nucleului) din care au fost prelucrate şi care atestă schimbarea unghiului de lovire de mai multe ori pentru a se conforma cât mai mult unei forme eficiente indică, în opinia noastră, capacitate de abstractizare (în sensul că H. erectus este capabil să stabilească un lanţ operator complex, care să-l ducă de la materia primă la o formă prestabilită). Cel de-al doilea argument este ceva mai solid. De la acest nivel (Ngandong în Indonezia şi Chou-Kou-Tien în China, dar şi Cauna del Arago în Franţa) avem atestat consumul de carne umană. Este de discutat dacă avem de-a face cu un canibalism alimentar sau cu unul ritualic ; dacă la Chou-Kou-Tien ne este foarte greu să ajungem la o concluzie (fragmentele de oase calcinate de om au fost aruncate în acelaşi loc cu cele de animale vânate), la Ngandong în Indonezia situaţia este mai limpede. Acolo, au fost identificate craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violentă. O parte din aceste cranii au faţa smulsă, iar o altă parte au orificiul occipital (foramen magnum) deformat (lărgit). Aceasta presupune că, probabil, consumul de materie cerebrală era un consum ritualic - un astfel de stigmat putea fi realizat doar în urma unei operaţii complicate (desprinderea craniului de pe trunchi, eliminarea primei vertebre şi a tendoanelor extrem de rezistente de la baza craniului, lărgirea orificiului occipital cu un băţ) efectuată doar cu ajutorul uneltelor de piatră şi în momentul decesului victimei (calităţile plastice ale oaselor umane se pierd relativ repede după deces). Oricum, comportamentul acesta implică şi existenţa unui univers de idei abstracte, legate de transferul de abilităţi de la victimă la cel ce consumă carnea acestuia - cu astfel de fenomene ne întâlnim până în epocă istorică. Un ultim element legat de viaţa spirituală a H. erectus o reprezintă posibila utilizare a coloranţilor (anume ocrul).
