NASA

NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenţie reponsabilă cu programul spaţial public al Statelor Unite ale Americii şi cu cercetare aerospaţială civilă şi militară pe termen lung. NASA a fost înfiinţată în 1958.
Viziunea şi misiunea NASA
Viziunea NASA este de „de a îmbunătăţi viaţa aici, a extinde viaţa acolo şi a găsi viaţă dincolo”. Misiunea sa este „a înţelege şi proteja planeta mamă; a explora Universul şi a căuta viaţă; şi a inspira următoarea generaţie de exploratori]”.
Cursa cuceririi spaţiului
Ca urmare a programului spaţial sovietic de lansare a primului satelit artificial (Sputnik 1) în 4 octombrie 1957, atenţia SUA s-a orientat către eforturile proprii în ce priveşte programul spaţial. Congresul SUA, alarmat de evidenta ameninţare asupra securităţii şi a poziţiei de lider în tehnologie a SUA, a îndemnat la o reacţie rapidă şi imediată; preşedintele Dwight D. Eisenhower şi consilierii săi au dezbătut măsuri în acest sens. Câteva luni de dezbateri au condus la decizia înfiinţării unei noi agenţii care să conducă toate acţiunile nemilitare în spaţiu. În 29 iulie 1958, preşedintele Eisenhower a semnat actul prin care se înfiinţează Agenţia Spaţială Americană (NASA). Când şi-a început activitatea la 1 octombrie 1958, NASA era constituită în principal din patru laboratoare şi câţiva din cei 8.000 de angajaţi ai Agenţiei guvernamentale pentru aeronautică vechi de 46 de ani, NACA (National Advisory Committee for Aeronautics).

Primele programe NASA au fost cercetări privind zborul spaţial cu echipaj uman şi au fost conduse sub presiunea competiţiei între SUA şi URSS (Cursa spaţială) în timpul Războiului rece. Programul Mercury, iniţiat în 1958, a plasat NASA pe calea explorării spaţiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul poate supravieţui în spaţiu. La 5 mai 1961, astronautul Alan B. Shepard Jr. a devenit primul american în spaţiu când a pilotat Freedom 7 într-un zbor suborbital. John Glenn a fost primul American pe orbită în jurul Pământului la 20 februarie 1962 într-un zbor de 5 ore cu Friendship 7. Odataă ce Mercury a dovedit că zborul în spaţiu cu echipaj uman este posibil, a fost lansat proiectul Gemini pentru pregătirea misiunilor lunare. Primul zbor cu echipaj uman al proiectului Gemini a fost Gemini III la 23 martie 1965, din echipaj făcând parte Virgil "Gus" Grissom şi John W. Young. Au urmat alte nouă misiuni, demonstrând că zborul de lungă durată cu echipaj uman este posibil, dovedind că întâlnirea şi andocarea cu un alt vehicul spaţial este posibilă şi au cules date medicale asupra efectelor imponderabilităţii asupra organismului uman.
Programul Apollo
Urmând succesului programelor Mercury şi Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca munca în spaţiu şi zborul omului în jurul Lunii, dar nu şi pe ea. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunţului preşedintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună şi înapoi pe Pământ în siguranţă până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare a omului pe Lună. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spaţial interimar care să demonstreze tehnicile necesare pentru acum mult mai complicatele misiuni Apollo. După opt ani de misiuni preliminare, inclusiv prima pierdere de astronauţi ai NASA la lansarea lui Apollo 1 când acesta a luat foc, programul Apollo şi-a atins scopurile odata cu Apollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin, la 20 iulie 1969 şi i-a întors în siguranţă pe Pământ la 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: “Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” ("That's one small step for [a] man, one giant leap for mankind."). Doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârştul programului Apollo în decembrie 1972. NASA a câştigat cursa spaţiului, şi într-un anumit sens aceasta a lăsat-o fără o direcţie precisă şi într-un final fără atenţia publică şi interesul necesar garantării unui buget mai mare din partea Congresului American. După ce Lyndon Johnson a părăsit biroul, NASA şi-a pierdut principalul său susţinător politic, iar Wernher von Braun a fost mutat pe o poziţie de lobby în Washington. Planurile pentru proiectele ambiţioase de a construi o staţie spaţială, stabilirea unei baze lunare şi lansarea unei misiuni cu echipaj uman spre Marte până în 1990 au fost propuse, dar nu a existat posibilitatea susţinerii lor. Misiunea aproape dezastruasă a lui Apollo 13, unde explozia unui rezervor de oxigen aproape a condamnat cei trei astronauţi, a ajutat la recaptarea atenţiei şi cu toate că au fost planificate 20 de misiuni Apollo, Apollo 17 a fost ultima misiune de zbor sub emblema Apollo. Programul s-a sfârşit din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) şi din dorinţa de a realiza un vehicol spaţial reutilizabil.
Misiuni anterioare
Cu toate că majoritatea bugetului NASA a fost cheltuit pentru misiunile spaţiale cu echipaj uman, au fost multe misiuni fără echipaj uman iniţiate de NASA. În 1962 misiunea Mariner 2 a fost lansată şi a devenit prima navă spaţială care a zburat spre o altă planetă – în acest caz Venus. Misiunile Ranger, Surveyor şi Lunar Orbiter au fost esenţiale pentru culegerea datelor despre condiţiile lunare înainte de a incerca misiunile umane Apollo. Mai târziu, cele două sonde Viking au ajuns pe suprafaţa planetei Marte şi au trimis imagini color pe Pământ, dar poate cea mai impresionantă a fost misiunea Pioneer şi în mod particular misiunile Voyager care au vizitat Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun şi au trimis pe Pământ imagini color şi date de pe toate acestea. Pierzând cursa spaţiului, Uniunea Sovietică şi-a schimbat, în ceea ce priveşte SUA modul de abordare. La 17 iulie 1975, o navă Apollo (găsindu-şi o nouă utilitate după anularea misiunii Apollo 18) a fost folosită pentru nava sovietică Soiuz 19. Cu toate că Războiul rece a mai durat încă mulţi ani, acesta a fost un punct critic în istoria NASA şi în cea mai mare parte, cooperarea internaţională în exploatarea spaţiului cosmic care există astăzi îşi are originea aici. Prima staţie spaţială americană Skylab, a preocupat NASA de la sfârşitul misiunilor Apollo până spre sfârşitul anilor 1970.
Epoca navetelor
Navetele spaţiale au devenit un obiectiv major al NASA spre sfârşitul anilor 1970 şi în anii 1980. proiecate să fie vehicule ce se pot lansa frecvent şi reutilizabile, patru navete spaţiale au fost construite în 1985. Prima a fost lansată Columbia, la 12 aprilie 1981. Navetele nu au adus numai lucruri bune pentru NASA – zborurile erau mult mai scumpe decât au fost priectate iniţial şi chiar după dezastrul navetei Challenger din 1986, care a scos în evidenţă riscurile zborului spaţial, publicul şi-a pierdut din nou interesul. Fără îndoială, naveta a fost folosită în lansarea proiectelor cheie, cum este şi telescopul spaţial Hubble (în engleză Hubble Space Telescope – HST). Hubble a fost creat cu un buget relativ scăzut de 2 miliarde de dolari şi continuă să funcţioneze din 1990 şi a încântat atât oamenii de ştiinţă cât şi publicul. Unele din imaginile furnizate au devenit aproape legendare cum sunt cele ale regiunii Hubble Deep Field. HST este un proiect de colaborare dintre ESA şi NASA şi succesul său a deschis calea către proiecte mai complexe cu colaborare între agenţii. În 1995 a început din nou colaborarea dintre Rusia şi SUA, astfel încât au început misiunile navete-Mir şi din nou un vehicul rus (de această dată o întreagă staţie spaţială) a fost plasat pe orbită cu ajutorul unei nave americane. Această colaborare continuă şi în prezent, Rusia şi SUA construind cea mai mare staţie spaţială, Staţia spaţială internaţională (International Space Station – ISS).