Descriere
Lăstarii sunt înalţi de 1–3 m, cu tulpina arcuită, deseori târâtoare, acoperită de ghimpi drepţi sau recurbaţi. Frunzele sunt palmat-compuse, cu marginile neregulate, cu nervuri păroase şi proeminente pe faţa interioară. Florile sunt albe sau roze, dispuse corimbifer, şi se deschid în lunile iunie-august. Fructele sunt cărnoase, compuse, roşii şi acrişoare la început, negre şi dulci când sunt coapte. Se întâlneşte la marginea pădurilor, în poieni, în tufişuri, în lunci şi de-alungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi America de Nord. Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cu originea în Orient, mărturiile asupra folosirii ei în medicină datând din vremea lui Hippocrate, secolul al IV-lea î. Hr. În prezent cuprinde peste 100 de specii şi peste 1000 de varietăţi hibride. Utilizare
În alimentaţie
Fructele, mure, sunt foarte gustoase şi se consumă ca atare când sunt coapte (negre şi puţin moi). Din ele se mai pot prepara diverse gemuri, jeleuri, compoturi, siropuri şi băuturi alcoolice. Fructele consumate proaspete au un efect uşor laxativ. Din frunzele de mur, asociate cu cele de frag (Fragaria vesca) şi cu cele de afin negru (Vaccinium myrtillus) se poate prepara un ceai.
Principii active
Frunzele uscate conţin o cantitate apreciabilă de materii tanate, derivaţi flavonici, vitamina C, acizi organici (acid malic, acid oxalic, acid tartric, acid lactic), inozitol. Fructele sunt bogate în vitaminele A şi C. Acestea mai conţin acid citri, salicilic, pectină, mucilagii, flavonide şi inozitol.
Recoltare
Se recoltează frunzele bine dezvoltate în tot cursul verii. Acestea se usucă în şoproane, în poduri sau artificial la 40-50°C. Randamentul la uscare este 4-5:1. Fructele se coc în perioada sfârşit de iulie - octombrie.
