Descrierea speciei
Este un subarbust (arbust mic), stufos, rămuros, cu tulpina de culoare verde, lungă de circa 30-60 cm, cu ramuri anguloase. Frunzele sunt scurt-peţiolate, mici, ovale, denticulate (crestate pe margine), verzi pe ambele feţe. Florile sunt verzui roşietice, albe sau rozé cu petalele unite sub formă de clopoţel, dispuse câte 1-2 la axila (subţioara) frunzelor. Înfloreşte în lunile mai-iunie. Fructul este numit afină şi reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă sau albastru-brumărie, de formă rotundă, cu diametrul de 0,5 - 0,6 cm, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrişor.
Înmulţire
Se poate înmulţi prin însămânţare sau prin butaşi, obţinuţi din ramurile laterale care se înrădăcinează în turbă cu amestec de nisip. Pentru aceasta trebuie asigurată o umiditate moderată şi o temperatură de 18 – 25 °C. Arealul de răspândire Creşte în regiunile alpine pînă la altitudinea de 2000-2500 m, mai ales pe versanţii umbriţi şi umezi, prin păduri de conifere, pajişti montane, pe stîncării şi pe soluri silicoase.
Recoltare
Momentul recoltării
Frunzele, împreună cu ramurile, se culeg în timpul verii până în toamnă, în perioada mai-septembrie, după care se usucă la umbră împreună cu ramurile, în locuri bine aerisite. Fructele se culeg în perioada de maturitate (când sunt bine coapte) în lunile iulie - septembrie, consumându-se fie uscate fie proaspete.
Moduri de recoltare
Pentru recoltarea afinelor se foloseşte un „pieptene” alcătuit din sârme de oţel paralele, situate la distanţa "D" între ele, fixate într-un mâner, înclinate astfel încât afinele recoltate să se strângă la baza instrumentului (adica spre mâner). Distanţa "D" este foarte importantă. Dacă sârmele sunt prea rare, afinele vor cădea printre sârme, dacă sârmele sunt prea dese, vor jumuli şi frunze şi ramuri, distrugând tufa de afin. Bineînţeles sârmele sunt rotunjite la capătul liber. Fructele se desprind de frunze prin scufundarea într-un vas cu apă, se zvântă la soare şi se aşază pe policioare de plasă. Se depozitează în încăperi aerisite, fără praf, încălzite, smochinându-se. Se mută ulterior în pungi sau săculeţi de hârtie.
Principii active
Frunzele conţin: tanin, arbutină, hidrochinonă, mirtilină, neomirtilină. Fructele conţin: tanin, pectine, mirtilină, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic).
Indicaţii terapeutice
Frunzele şi fructele de afin au proprietăţi astringente datorită taninului. Au activitate antibiotică, modificând favorabil flora patogenă intestinală, şi antidiareică. Se recomandă în diabet (scade zahărul din sânge), gută, enterocolită (colită de fermentaţie sau de putrefacţie), parazitoze intestinale, infecţii urinare, uremie, ca antiseptic minor (este bacteriostatic) şi diuretic precum şi în reumatism, afecţiunile dermatologice, tulburările circulatorii periferice, uretrite, somatite, eczeme, ulceraţii cronice sângerânde. Frunzele intră în compoziţia ceaiului dietetic. Afinele sunt folosite la obţinerea afinatei, o băutură alcoolică destul de apreciată, sau la prăjituri şi alte dulciuri.
Mod de utilizare
Se pot folosi următoarele preparate:
1. Infuzie din frunze, care se obţine din frunze, punând 2 linguriţe la 500 ml apă clocotită. Se beau 2-3 căni de infuzie călduţă, fracţionat în 3 reprize, în decursul unei zile (1 litru pe zi).
2.Decoct din frunze - 500 ml/zi în trei reprize.
3.Suc de fructe.
4.Decoct de fructe.
