Ispravile lui Pacala

Odată, demult, trăia într-un sat de pe la noi un moşneag care avea trei fii. Cei doi mai mari erau nici prea-prea, nici foarte-foarte la minte, dar fratele cel mic, Păcală, era altă fire. Poznaş rău, făcea sucite toate cele, dar până la sfârşit îi ieşeau nespus de bine. Şi încă ceva, avea mare plăcere să râdă de proşti şi de lacomi.Din această cauză îl şi numiseră oamenii:Păcală. Într-o zi, bătrânul lor tată simţi că i se apropie sfârşitul, îi chemă să îşi ia rămas bun şi le lăsă moştenire celor trei fraţi o vacă. Atât putuse el să agonisească într-o viaţă întreagă. După ce muri bătrânul şi îl îngropară, fraţii cei mari începură să se sfădească pentru vacă. Păcală stătea deoparte şi asculta.Până la urmă cei doi hotărâră să facă fiecare în curte câte un mic ocol, un ţarc şi în al cui ocol va intra prima oară când vine seara de la păşune, a aceluia să fie vaca. Păcală zise ca ei şi se apucară de treabă. Fraţii cei mari făcură câte un ocol zdravăn de o parte şi de alta a porţii şi puseră acolo fân de cel mai bun. Păcală înjghebă acolo, un frunzar din ramuri tinere abia înfrunzite. Seara, când veni vaca de la păscut, sătulă de iarbă, nici nu se uită la ocoalele cu fân. Intră veselă în frunzarul lui Păcală şi începu să îmbuce frunzele tinere. Fraţii au murit de ciudă, dar nu au avut ce spune, căci fusese ideea lor.
VÂNZAREA
Păcală se îngrijea acum singur de vacă. O ducea la păscut, o ducea la adăpat, alerga să scoată vaca dacă intra în grâu, noaptea dormea iepureşte să nu i-o fure cineva… Sătul, Păcală hotărî să vândă vaca şi plecă la târg cu ea. Târgul era cam departe, iar drumul trecea printr-o pădure. Chiar când Păcală era în pădure, pe la amiază, a început o furtună. Se opri sub un stejar scorburos, legă vaca de el şi se culcă la poalele copacului. In timp ce dormea, vântul bătea cu putere, iar stejarul scârţâia tare, iar lui Păcală i se păru că îi vorbeşte şi îi cere să-i vândă vaca. Se tocmai la preţ, căzu la învoială şi ceru banii. Stejarul scârţâi şi lui i se păru în vis că zice marţi. Păcală se învoi să aştepte banii până marţi şi plecă acasă. Ce mulţumiţi fură fraţii lui când aflară ce mai târg făcuse Păcală, nici nu se poate povesti. Marţi, Păcală plecă în pădure, ajunse la stejar şi îi ceru banii. Stejarul scârţâi iar şi Păcală se învoi să mai aştepte până săptămâna următoare. În marţea aceea, stejarul scârţâi iar, dar Păcală nu mai vru să aştepte. Puse toporul pe stejar, iar când îl doborî, văzu în scorbură o căldare plină cu galbeni. Nu îi luă însă pe toţi, ci numai preţul vacii, apoi plecă, lăsând restul banilor pe jos.
ÎMPĂRŢIREA COMORII
Când văzură fraţii lui galbenii şi auziră câţi au mai rămas în pădure, se cruciră de mirare. Plecară iute toţi trei în pădure şi puseră banii în saci, apoi se întoarseră acasă, spre seară. Hotărâră să împartă banii frăţeşte, dar era greu, aşa, cu banul. Păcală se duse la popă, să ceară baniţa cu împrumut. Popa nu prea avea chef să o caute, dar Păcală stărui atât, încât popa o căută şi i-o dădu, dar îl întrebă ce o să măsoare cu ea. Păcală, grăbind spre casă, îi spuse că vor măsura bani. Popa nu-şi crezu urechilor şi se luă după el. Fraţii se apucară de măsurat galbenii, când, deodată, unul îl zări pe popă la fereastră. Cei mari îl trimiseră pe Păcală să-i tragă popii una cu vreun băţ, să îl înveţe minte. Păcală se duse şi se întoarse iute, zicând că popa nu are să-i mai pândească. După ce terminară de măsurat bănetul, ieşiră pe afară şi… zăriră popa plutind în lac. Păcală le spuse că el nu i-a făcut nimic, doar i-a arătat bâta, dar popa s-a speriat, a luat-o la fugă şi a nimerit în lac. Cei trei socotiră că lumea va crede că ei l-au omorât pe popă şi hotărâră să fugă în lume.
FUGA
Fraţii cei mari îndesară galbeni pe unde putură, Păcală plecă fără un ban, în urma lor. Din drum îi strigară să tragă uşa după el, cum e obiceiul când pleci să închizi uşa. Când se uitară înapoi, însă, văzură cum Păcală târâie după el uşa casei. Îl certară ei şi îi spuseră să lase uşa, dar Păcală nu voi nicidecum s-o lepede. Merseră ei toată noaptea şi ziua următoare, apoi, pe înserat ajunseră într-o pădure. Aici se opriră şi hotărâră să înnopteze într-un stejar mare. Păcală urcă şi cu uşa şi de abia îşi găsiră câte un locşor că văzură doisprezece hoţi, cu saci plini în spate şi la brâu cu pistoale şi cuţite lungi. Hoţii poposiră chiar sub stejarul celor trei, dar nici nu se aşezară bine, că uşa lui Păcală o lua la vale cu vuiet mare şi căzu între tâlhari, care o luară la fugă. Fraţii cei mari se puseră iute să ia şi ei din prada tâlharilor, iar Păcală doar stătea şi îi privea. Hoţii însă, după ce le trecu spaima, se întoarseră şi zăriră de departe ce se întâmplă cu prada lor. Fraţii îi văzură şi ei şi o luară la fugă prin pădure, urmăriţi de hoţi. În zori, Păcală mergea pe o cărăruie, rătăcit de fraţii săi.