Dinamo Bucureşti este unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal din România, care a câştigat numeroase titluri naţionale şi cupe ale României. Fostă echipă a Ministerului de Interne, istoria lui Dinamo a fost marcată de rivalitatea permanentă cu celălalt mare club bucureştean, Steaua, întâlnirile dintre cele două echipe fiind considerate de majoritatea microbiştilor ca fiind cele mai importante meciuri ale anului, de multe ori decisive pentru câştigarea campionatului. A apărut direct în divizia A, în primăvara anului 1948. Unirea Tricolor Bucureşti fusese preluată de Ministerul Afacerilor Interne în ianuarie 1948, iar în luna mai a fuzionat cu o altă echipă din Divizia A, Ciocanul Bucureşti[1]. Până la finalul acelui campionat, Cele două echipe din prima divizie s-au numit Dinamo A şi Dinamo B. A doua echipă a retrogradat la finalul stagiunii, iar peste un an, când a obţinut promovarea în Divizia A, a fost mutată la Cluj, apoi la Braşov, şi în cele din urmă a ajuns la Bacău, punând bazele echipei FCM Bacău de astăzi.
Stadion
Dinamo îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Dinamo, arenă aflată pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în centrul oraşului Bucureşti. Stadionul a fost inaugurat în anul 1951, primul meci susţinut aici de Dinamo fiind împotriva echipei Locomotiva Timişoara. Arena aparţine de Ministerul de Interne şi face parte din Complexul Sportiv Dinamo, care mai include au stadion de fotbal cu o capacitate de 2.000 de locuri, numit Stadionul Florea Dumitrache, un teren sintetic de antrenament, dar şi un velodrom şi un bazin de înot. Galeria dinamovistă este cantonată la peluza dinspre nord a arenei, denumită Peluza Cătălin Hâldan, după numele unui fost jucător al clubului, decedat pe terenul de fotbal la vârsta de 24 de ani. O serie de meciuri din cupele europene au fost jucate de Dinamo pe Stadionul Naţional, a cărui capacitate era de aproape patru ori mai mare decât cea a propriei arene.
