Degetel

Au fost odată un ţăran sărac şi femeia lui. Mereu oftau că nu au copii, ba femeia spunea chiar că s-ar mulţumi şi cu un copilaş cât degetul şi că l-ar iubi din toată inima. Şi ce mai veste, poveste, până la urmă rămase grea şi aduse pe lume un băieţel mic cât un degeţel. Şi chiar Degeţel l-au şi numit. Băiatul mânca zdravăn, dar nu a crescut deloc, a rămas atât cât era când s-a născut. Numai mintea îi creştea, de se minunau toţi ce isteţ era. Odată, ţăranul voi să plece la pădure după lemne şi zise încet, ca pentru el, că ar fi fost bine dacă ar fi avut cine să vină după el cu căruţa. Degeţel auzi şi spuse că va veni el, spre marea mirare a lui tată-său, care se învoi până la urmă să încerce o dată, să vadă ce o ieşi, apoi plecă la pădure. La vremea cuvenită, mama înşeuă calul, iar Degeţel se strecură în urechea acestuia şi porni să îl îndemne la mers. Calul îl ascultă şi porni ca vântul. După o vreme trecură pe lângă doi oameni care se mirară cum de merge calul singur şi se luară după el. La pădure, tatăl lui Degeţel scoase băiatul din urechea calului şi atunci cei doi înţeleseră cine mâna calul. Dornici să îl arate prin bâlciuri şi să câştige bani grei, cei doi îi cerură ţăranului să li-l vândă pe băiat. La început acesta nu se îndură, dar Degeţel îi şopti în ureche să-l vândă, că se întoarce el înapoi şi tată-său îl vându pe un preţ bun. Plecară cei doi oameni, punându-l pe Degeţel pe marginea pălăriei unuia dintre ei. După un timp, isteţul ceru să îl dea jos, că are o nevoie şi cum îl puseră pe pământ, se ascunse într-o gaură de şoarece. Încercară ei să-l scoată de acolo, băgară beţe după el, dar în zadar. Cum venise şi noaptea, plecară de acolo negri de supărare. Degeţel rămase să doarmă acolo, dar auzi deodată alţi doi oameni care se sfătuiau cum să facă să fure banii şi argintăria popii. Degeţel, care avea planul lui, le strigă că îi ajută el. Ajunseră la casa popii, băiatul se strecură în cămară şi începu să strige tare, chipurile să îi întrebe dacă vor să ia tot ce era acolo. Bucătăreasa, care dormea în odaia vecină, auzi şi se duse cu lumânarea aprinsă ca să vadă ce o fi în cămară. Hoţii o luară la sănătoasa, iar Degeţel se strecură în şură şi se culcă mulţumit în fân. Numai că dimineaţă slujnica dădu vacii să mănânce tocmai fânul în care dormea dus băiatul. Rostogolit prin gura şi pântecele vacii, acoperit cu fânul pe care vaca îl înghiţea, Degeţel începu să strige să nu îi mai dea fân. Slujnica tocmai mulgea vaca şi se sperie de moarte când auzi glasul acela din gura vacii. Îi spuse popii şi acesta se sperie şi el când veni şi auzi vocea lui Degeţel. Socotind că vorbeşte vaca şi că a intrat vreun duh necurat în ea, dădu poruncă să fie tăiată imediat. Stomacul, în care se afla Degeţel, îl aruncară la gunoi şi băiatul începu să se zbată să iasă afară. Dar necazurile lui nu se sfârşiseră. Un lup flămând înghiţi rămăşiţele, cu tot cu Degeţel, care, din burta vacii se trezi în burta lupului. Isteţul nu se sperie. Îi strigă lupului că îi arată el un loc unde e mâncare multă şi aleasă şi îl îndrumă spre casa părinţilor lui. Acolo îi arătă o intrare mititică, ce ducea drept în cămară. Lupul se strecură cu chiu cu vai şi se puse pe mâncat. Înfulecă tot ce găsi şi, când nu mai putu, voi să iasă afară. Dar burdihanul cel umflat îl împiedică să iasă pe unde intrase. Atunci Degeţel începu să ţipe din toate puterile. Tată-său îl auzi, veni iute şi veni de hac lupului, scoţând repede băiatul afară. Degeţel le povesti părinţilor toate întâmplările prin care trecuse, apoi spuse că nu va mai pleca niciodată de acasă, iar părinţii bucuroşi că se reîntorsese, îl îmbrăţişară cu drag.