Aleodor imparat

A fost odată un împărat care abia la bătrânţe dobândi un fiu. Îi puse numele Aleodor. Pe măsură ce băiatul crescu, isteţ şi iscusit, pe împărat îl doborau bătrâneţele. Când să moară îi spuse fiului său să nu se ducă pe un anumit munte să vâneze. Acolo stăpânea Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, care pedepsea rău pe cine călca pe moşia lui. Muri împăratul şi locul i-l luă Aleodor împărat. Treburile împărăţiei mergeau foarte bine, toţi erau mulţumiţi. Într-o zi, aflându-se la vânătoare, din nebăgare de seamă călcă pe moşia pocitaniei. Acesta apăru de îndată. Nici nu ascultă ce-i spunea tânărul şi zise că ori îl ia rob, ori se duce şi i-o aduce pe fata lui Verdeş împărat. Plecă Aleodor împărat. Pe malul unui eleşteu văzu o ştiucă ce se zbătea de ceasul morţii să ajungă înapoi în apă. Se gândi să o mănânce, dar ştiuca îi spuse că îi va fi de folos unde se duce. Îi dădu un solzişor şi îi spuse doar să se gândească la ea şi ea va veni la el. Mai încolo văzu un corb cu aripa ruptă. Voi să-l vâneze, dar corbul îi dădu o pană şi îi spuse că atunci când va avea nevoie de ajutor să se gândească la el şi va veni imediat. Merse mai departe Aleodor împărat şi dădu de un tăun pe care voi să-l strivească cu piciorul. Tăunul îi dădu şi el, tot aşa, un pufuleţ din aripioara lui. Ajunse Aleodor împărat la Verdeş împărat şi îi spuse că a fost trimis să îi ia fata. Împăratul spuse că, dacă va reuşi să se ascundă de trei ori de ea şi să nu-l găsească, fata va fi a lui. Dacă îl va găsi, însă, i se va tăia capul. Aleodor împărat se învoi. A doua zi scoase solzişorul şi se gândi la ştiucă. Aceasta veni şi îl prefăcu într-un peştişor, un cosăcel, care se ascunse pe fundul apei, cu ceilalţi cosăcei. Fata avea un ochean fermecat. Se uită ea în toate părţile şi se îngrijoră că nu îl găseşte. Abia într-un târziu se gândi să se uite pe fundul apei şi îl scoase de acolo. Fetei îi cam plăcuse de Aleodor împărat şi îi spuse tatălui ei lucrul ăsta. A doua zi flăcăul se gândi la corb. Acesta îl făcu un pui de corb şi îl vârî într-un stol ce urcă până la vântul turbat. Fata luă ocheanul, îl căută pe pământ şi în ape şi nu îl găsi. Târziu se gândi să se uite şi în văzduh şi dădu de el. A treia zi, tăunul îl prefăcu într-o lindină, un ou de păduche, şi îl ascunse chiar în părul fetei. Căută fata cu ocheanul pe pământ, în ape, în aer, dar nu reuşi să îl găsească de această dată. Aleodor împărat căpătă fata şi porni cu ea înapoi. La un popas, el, obosit, puse capul în poala ei şi adormi. Cum îi căzuse drag, fata îl sărută. El sări ca ars şi îi spuse că nu a luat-o pentru el, ci pentru altul. Când ajunseră la Jumătate-de-om-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, fata nu voi nici în ruptul capului să rămână la aşa o pocitanie. Degeaba se ruga acela de ea, că ea nici nu voia să audă. Dacă văzu aşa, de ciudă pocitania plezni şi muri. Aleodor împărat îşi întinse împărăţia şi peste moşia lui şi o luă de soţie pe fata lui Verdeş împărat.