Join US!

22 mai 2011

Crocodilul

Crocodilul (Crocodilia; greaca veche. κροκόδῑλος, „Krokodil“) reprezintă un ordin de reptile care împreună cu păsările reprezintă ultimii urmaşi ai Arhozaurienilor o categorie de dinozauri. Corpul crocodilului este acoperit cu plăci osoase, iar sistemul de circulaţie a păstrat unele caractere comune cu păsările. Animalele de azi trăiesc pe malul apelor curgătoare sau a lacurilor din regiunile calde tropicale sau subtropicale. Unele specii de crocodili mai pot fi întâlniţi în apa sărată a mărilor din jurul unor insule. Animalele sunt bune înotătoare, când vânează stau ascunse sub apă până la nivelul ochilor şi nărilor.
Caractere
Forma corpului animalelor de azi este adaptat la mediul de viaţă în care trăiesc, astfel corpul este turtit dorsoventral, şi se termină cu o coadă lăţită şi musculoasă care ajută la înot sau ca şi cârmă. Gura este largă prevăzută cu o dentiţie puternică de formă conică. Crocodilii au o lungime a corpului în funcţie de specie între 1,20 şi 7 m lungime. Au fost găsiţi prin săpături crodili fosili care aveau lungimea de 12 m. Animalele cresc toată viaţă, însă cu înaintarea în vârstă procesul de creştere devine mai lent, astfel crocodilii bătrâni cresc numai câţiva centimetri. Craniul crocodililor este alungit, ochii în timpul evoluţiei au ajuns să fie dispuşi dorsal, la vârful botului se află orificiile ovale largi ale nărilor, care este aşa legat de faringe încât animalul şi cu gura plină poate repira fără probleme. Botul crocodililor are lungimi diferite în funcţie de modul de hrănire, astfel gavialul (Gavialis gangeticus) care se hrăneşte cu peşte are un bot lung şi subţire.
Capul
Nările şi orificiile urechilor, se închid in apă. Văzul îl ajută la depistarea hranei. Gura este largă, iar pe maxilare se află dinţi conici, inegali, fixaţi in scobituri ale maxilarelor numite alveole.
Dieta
Crocodilul se hrăneşte cu animale acvatice şi terestre. Atacă şi oamenii din preajma lor. Capul poate avea 62cm.
Înmulţirea
Femelele depun ouă, protejate de o membrană, in nisip sau gropi săpate în pământul afânat.
Corpul
Corpul este turtit dorso-ventral, acoperit cu plăci cărnoase, dublate de plăci osoase, nesudate între ele în regiunea dorsală. Coada este şi comprimată lateral. Are 5 degete libere la membrele anterioare şi 4 degete unite prin membrană la membrele posterioare. Ele servesc la deplasarea în apă şi pe uscat. Iese pe uscat pentru a se odihni.