Morfologie, mod de viaţă
Cioara de semănătură (45 cm) nu-şi schimbă în timpul anului coloritul negru cu nuanţe roşcate al penajului, iar ca aspect nu se pot confunda cu alte specii. Are un cioc puţin încovoiat, ascuţit şi puternic. Este o zburătoare bună, putând fi uşor recunoscută după croncănit, care îşi schimbă tonul după situaţiile când pasărea este agresivă sau îşi salută perechea. Sunt păsări active ziua, putând fi văzute pe ogoare de la răsăritul soarelui până în amurg. Cuibul îl au în arbori şi trăiesc în colonii mari, zburând în stoluri, pe ogoare. Ele pot fi sedentare sau păsări migratoare în funcţie de temperaturile scăzute din regiunea unde trăiesc. Ciorile sunt monogame, cuibul fiind aşezat pe copaci, sub poduri, tufişuri. Ponta maximă constă din 9 ouă cenuşii verzui, clocite 16–19 zile de femelă, care e hrănită în acest timp de mascul. Puii stau în cuib până la vârsta de 1 lună, timp în care sunt hrăniţi de ambii părinţi. La vârsta de 1 an tineretul este apt pentru reproducţie.
Răspândire
Cioara de semănătură este o pasăre care trăieşte în grupuri relativ mari, în regiunile de şes, de deal cu păduri, câmpuri şi pe ogoare, putând fi destul de greu diferenţiată de „cioara neagră” (Corvus corone). Ea este răspândită din vest- Irlanda, Marea Britanie, Franţa şi Spania de Nord- până în stepele din Altai. Nu trăieşte în Elveţia sau unele regiuni din Austria şi Italia. Limita de răspândire spre nordul Europei este Danemarca, Suedia de Sud, şi regiunea de sud-est a Mării Negre şi Mării Caspice. În lunile de iarnă se retrage în sudul Balcanilor- Grecia şi Turcia. A fost introdusă cu succes de om în Noua Zeelandă unde în prezent este energic decimată.
Hrana
Ca şi celelalte păsări din această familie, ciorile consumă hrană de natură vegetală şi animală, de la viermi, melci, insecte, larve, mamifere mici, de exemplu rozătoare, sau ocazional păsărele sau ouăle acestora, cadavre, fructe, diferite seminţe vegetale ca şi cele de pe semănătură pe care le scot cu ciocul din pământ.
